Ciocnirile între palestinieni și israelieni la granița cu Fâșia Gaza s-au soldat cu 40 de morți

Fîșia Gaza, 14 mai 2018.

Peste 40 de palestinieni au fost uciși de soldații israelieni în ciocnirile de la granița cu Fâșia Gaza, care au avut loc înainte de inaugurarea ambasadei americane de la Ierusalim. Potrivit Ministerului sănătății din Gaza, 1.800 de palestinieni au fost răniți. În ultimele șase săptămâni, organizația extremistă Hamas, care conduce Gaza din 2007, a organizat proteste masive la granița cu Israelul, soldate până acum cu 83 de morți. La ceremonia deschiderii ambasadei americane au participat o serie de demnitari americani și fiica președintelui Donald Trump, Ivanka. Trump a trimis un mesaj video în care a reafirmat că sprijină procesul de pace israelo-palestinian. Ceremonia a coincis cu aniversarea a 70 de ani de la declarația de independență și crearea statului Israel.

La începutul anului, administrația Trump a decis să recunoască public Ierusalimul drept capitala Israelului, ceea ce a dus și la mutarea ambasadei. Până acum, nici un aliat occidental al Statelor Unite nu a urmat exemplul american. Palestinienii speră ca partea de est a Ierusalimului să devină capitala unui viitor stat independent, iar anexarea Ierusalimului întreg de către Israel nu este recunoscută pe plan international.