Prințul Harry al Marii Britanii s-a căsătorit cu actrița americană Meghan Markle

Castelul Windsor, 19 mai 2018.

Prințul Harry al Marii Britanii s-a căsătorit cu actrița americană Meghan Markle în prezența a sute de celebrități și reprezentanți ai familiei regale. Nunta are loc la Castelul Windsor, la vest de Londra, una din principalele reședințe ale reginei Elisabeta a II-a, fiind urmărită și de milioane de telespectatori. Prințul Harry, în vârstă de 33 de ani, este al cincilea în rând la tronul britanic. El a cunoscut-o pe Markle, care are 36 de ani, în 2016 și a ținut relația ascunsă de presă timp de mai multe luni. Logodna celor doi a fost anunțată în 27 noiembrie 2017 de prințul Charles, tatăl lui Harry și al prințului William.