Polonia din nou în vizorul Comisiei Europene

Comisia Europeană a lansat luni o procedură de „infringement” (primul pas spre sancțiuni) împotriva Poloniei în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă. Este vorba de legea prin care se reduce la 65 de ani vârsta de pensionare a judecătorilor, prelungirea mandatului fiind numai la latitudinea președintelui țării. Pe 3 iulie, 27 dintre cei 72 de judecători ai Curţii Supreme ar urma să fie pensionați din oficiu. „Comisia este de opinie că aceste măsuri subminează principiul independenţei judecătoreşti, printre care inamovibilitatea judecătorilor'', a argumentat executivul comunitar.

Judecătorii Curţii Supreme poloneze, în frunte cu președinta instanței, Malgorzata Gersdorf, au decis joia trecută că vor sfida noua lege și „vor rămâne în funcţie", deoarece scurtarea mandatului este, în opinia lor, „neconstituţională".

În decembrie 2017, Comisia Europeană a anunţat deja lansarea procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia ca urmare a reformelor iniţiate în sistemul judiciar. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.