Simona Halep explică înfrîngerea în turneul de tenis de la Wimbledon

Simona Halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, care ocupă primul loc în clasamentul Women' Tennis Association (WTA) a fost eliminată în turul 3 al turneulului de Mare Șlem de la Wimbeldon. Ea a fost învinsă de Su-Wei Hsieh din Taivan, clasată pe locul 48 în topul WTA. Citată de Mediafax.ro, Simona Halep a pus înfrângerea pe seama oboselii fizice și mentale acumulate de la începutul sezonului şi a precizat că îşi va lua o vacanţă. „Sunt obosită mental, pentru că am avut un an extrem de încărcat. Am câştigat un turneu de Grand Slam şi am jucat o altă finală, la Australian Open. Chiar dacă au trecut mai bine de cinci luni de atunci, toată presiunea e încă în corpul meu. Vreau să fac orice altceva decât tenis”, a declarat Halep. Ea a precizat că şi-a fixat obiectivul pentru US Open, ultimul Mare Şlem al anului.