Protest la Ungheni al Mișcării de Rezistență Națională ACUM, „bruiat” de suporterii puterii

Mitingul „ACUM”, la Ungheni

Mișcarea de Rezistență Națională ACUM, din care fac parte PAS, PPDA și liberal-democrații, a organizat un miting de protest în orașul Ungheni în seria de manifestații antiguvernamentale începute după anularea de către putere a alegerilor de primar din capitală, câștigate de Andrei Năstase. Demonstrația era „bruiată” de un grup de contra-manifestanți, suporterii puterii, care suflau în vuvuzele și purtau pancarte cu inscripții ca „Jos Maia Sandu” sau „Andrei Năstase dictator”. În cuvântarea lui, liderul PPDA Andrei Năstase a deplâns ceea ce a numit „aducerea cu forța” a oamenilor la asemenea contra-proteste din ordinul liderului PD Vlad Plahotniuc. Mișcarea de Rezistență Națională ACUM și-a început protestele ca răspuns la anularea de către putere a victoriei lui Andrei Năstase la alegerile de primar din capitală, din iunie. PD și-a mobilizat în ultima vreme susținătorii să condamne opoziția, care ar fi „pârât” țara la UE, după care s-a oprit asistența macrofinanciară de la Bruxelles.