Arestarea ziaristului român Attila Biro împreună cu ziaristul bulgar de investigații Dimităr Stoianov de la site-ul „Bivol” (partener al Wikileaks) a făcut valuri în presa de la București, însă a fost întâmpinată de tăcere de ziarele sofiote de mare tiraj și de canalele naționale de televiziune.
Cei doi ziariști au fost reținuți, joi, în zona orașului Pernik, unde subiecții investigației având ca temă fraudarea fondurilor europene și a licitațiilor publice încercau să distrugă documente compromițătoare.
Ziariștii de la „Bivol” au sesizat, pe 11 septembrie, Direcția județeană a poliției Pernik că se pregătește distrugerea de probe privind cazuri de corupție de sute de milioane.
La Sofia, jurnalistul Attila Biro de la RISE Project România a participat la o conferință internațională, având ca temă fraudarea fonduri europene și naționale.
În apărarea celor doi ziariști au vorbit avocatul poporului Maia Manolova și Asociația ziariștilor europeni, care au cerut explicații de la Ministerul de Interne. Avocatul poporului a definit reținerea ziariștilor drept încălcare grosolană a drepturilor omului legate de libertatea de exprimare. „Lipsa informației lasă impresia că se încearcă blocarea unei investigații ziaristice”, a declarat Manolova.
Ambasada României a intervenit prompt pentru eliberarea ziaristului român.
### Vezi și... ### Fabrici ilegale de țigări, anihilate în BulgariaSite-ul de investigații „Bivol” a publicat în urmă cu două zile documente care dovedesc fraudarea de fonduri europene și licitații publice cu ajutorul unei rețele de companii de consultanță. Este vorbă de zeci de proiecte în valoare de câteva sute de milioane de leva (o leva este egală cu jumătate de euro).
Documentele contabile de care dispune „Bivol” conțin informații despre valoarea mitei în cadrul unor proiecte europene. Cei care legalizează și acoperă fraudele au primit comisioane neoficiale de ordinul sutelor de mii de euro.
Aceleași companii de consultanță au manipulat rezultatele unor licitații publice, garantând succesul unor participanți, inclusiv prin plasarea de membri corupți în comisiile de evaluare.
S-a furat și din proiecte prin contabilitate paralelă în baza unor cheltuieli fictive. Diferența între cheltuielile reale și cele contabilizate fraudulos este între 30% și 40%, informează site-ul de investigații. Concluzia ziariștilor este că în Bulgaria acționează mai multe rețele de consultanță care participă activ la absorbția de fonduri europene și naționale.
Comisioane de ordinul a zeci și sute de mii de euro se îndreaptă spre adjuncți de miniștri, arată contabilitatea secretă de care dispune „Bivol”. Aceste comisioane reprezintă 55% din veniturile companiilor de consultanță.