Primarul Londrei propune un nou referendum despre Brexit

Primarul Londrei, Sadiq Khan (foto de arhivă)

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a cerut organizarea unui al doilea referendum asupra Brexitului, atenţionând că Marea Britanie este în pericol de a se separa de Uniunea Europeană (UE) fără să ajungă la un acord, ceea ce ar putea costa sute de mii de locuri de muncă (și nu numai). Într-un comentariu publicat sâmbătă seara în The Observer, Khan a mai scris: „Nu cred că May are mandatul de a se juca atât de flagrant cu economia şi mijloacele de subzistenţă ale oamenilor". Sadiq Khan este membru al Partidului Laburist de opoziţie, iar în 2016 a făcut campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE.