Ministrul american al apărării James Mattis nu ar intenționa să demisioneze

Ministrul american James Mattis la o conferință de presă la sediul Nato de la Bruxelles, 4 octombrie 2018

Ministrul american al apărării Jim Mattis, aflat într-un turneu în Asia, a asigurat că nu are intenția să plece din administrația Trump, precizând a primit din nou declarații de sprijin din partea președintelui. Într-un interviu, duminică, la canalul de televiziune CBS, Trump a spus, între altele, că se așteaptă ca Mattis să plece pentru că este „un fel de democrat”. La Washington s-a speculat mult în ultimul timp pe marginea tensiunilor care ar exista între președintele Trump și ministrul apărării. În același interviu la CBS, Trump a declarat că „este posibil” ca președintele rus Vladimir Putin să fi fost amestecat în asasinate. Totodată, Trump s-a declarat convins că Rusia s-a amestecat în alegerile prezidențiale americane din 2016.