Sâmbătă în Afganistan au aloc alegeri parlamentare, dar votul a fost amânat cu o săptămână în provincia Kandahar

Polițist afgan la un punct de control, Kabul, 19 octombrie 2018

Sâmbătă în Afganistan au aloc alegeri parlamentare, dar votul a fost amânat cu o săptămână în provincia Kandahar, după ce șeful poliției locale a fost ucis în 17 octombrie. Ucigașul a fost gardianul de corp al altui demnitar local iar milițiile Taliban și-au asumat responsabilitatea pentru atentat. Atacul a avut loc după o întâlnire la nivel înalt pe teme de securitate, la care participa și comandantul trupelor americane din Afganistan, generalul Scott Miller, care a scăpat nevătămat. Un purtător de cuvânt al Pentagonului a dat asigurări că acest atentat nu va duce la retragerea trupelor americane. În Afganistan se află acum cam 14.000 de soldați americani. Peste 2.500 candidați s-au înscris în cursa pentru a ocupa 249 de locuri în camera inferioară a Parlamentului afgan. Campania electorală a fost marcată de o serie de atacuri în care au fost uciși 10 candidați.