Primăria Chișinăului: între 7-19 decembrie cam 70.000 de persoane defavorizate își pot ridica de la poștă un ajutor social de 100 de lei

Imagine generică

Primăria de la Chișinău a anunțat într-un comunicat că în perioada 7-19 decembrie cam 70.000 de persoane defavorizate își pot ridica de la poștă un ajutor social de 100 de lei, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, informează site-ul Agora.md. Ajutorul este destinat pensionarilor și persoanelor cu dizabilități severe, accentuate și medii, cu pensii mai mici de 1.450 de lei, aflați la evidența structurilor teritoriale de asistență socială. Agora amintește că recent deputații moldoveni au aprobat o lege privind ajutorul unic de 600 de lei oferit de stat pensionarilor cu pensii mai mici de 2000 de lei. Numărul beneficiarilor este estimat la peste 500.000.