Marina militară americană a informat că nava USS Donald Cook se îndreaptă spre Marea Neagră

Distrugătorul USS Donald Cook, imagine de arhivă.

Marina militară americană a informat că nava USS Donald Cook se îndreaptă spre Marea Neagră pentru operațiuni de securitate menite să consolideze stabilitatea în regiune. La 19 ianuarie nava americană se afla în strâmtoarea turcească Dardanele. Marina militară americană a spus într-o declarație de presă că navele ei navighează în Marea Neagră în conformitate cu normele internaționale. În declarație nu se spune când urmează să ajungă nava în Marea Neagră. Ministerul rus al apărării citat de TASS a spus că „urmărește mișcările” navei, care, potrivit înțelegerilor internaționale, nu se poate afla în Marea Neagră pentru o perioadă mai lungă de 21 de zile. Tensiunile din regiune s-au accentuat după ce la 25 noiembrie forțele ruse au atacat și capturat trei nave ucrainene în strâmtoarea Kerci.