Deputați independenți solicită CC să precizeze dacă Parlamentul poate modifica sistemul electoral înaintea unor alegeri anticipate

La Chișinău, un grup de deputați independenți a cerut Curții Constituționale să precizeze dacă Parlamentul este în drept să modifice sistemul electoral înaintea unor alegeri anticipate. Deputații Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic au rugat Înalta curte să se pronunțe în regim de urgență, precizează un comunicat de presă al Legislativului. Între altele, ei au cerut Curții să spună că Parlamentul este în drept să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al legislativului și dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate în baza unui alt sistem electoral decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare. Cei trei deputați consideră că modificarea sistemului electoral și organizarea de alegeri anticipate convenabile doar unor actori politici este „o încălcare extrem de gravă a principiilor statului de drept”.