S-au împlinit 70 de ani de la încheierea blocadei Berlinului

Colonelul america, Gail S. Halvorsen, cel care a avut ideea de a arunca bomboane pentru copii din Berlin, în timpul blocadei.

La Berlin au fost aniversați cei 70 de ani scurși de la încheiarea blocadei sovietice, care a durat între 24 iunie 1948 și 12 mai 1949. Blocada a dat naștere celei mai ample și complicate operațiuni umanitare în Europa după cel de al Doilea Război Mondial, „podul aerian” organizat de Statele Unite și Marea Britanie pentru a ține în viața berlinezii din cele trei sectoare occidentale ale orașului. După numai trei ani de la încheierea războiului, bombardiere american și britanice zburau din nou peste Berlin, aruncând însă alimente, medicamente, benzină și cărbuni. La un moment dat, unui pilot american i-a venit ideea să arunce și bomboane, ciocolată, dulciuri și din acel moment, germanii au început să vorbească despre „bombadierele cu dulciuri” (Rosinenbomber). În aprilie 1949 s-a atins si recordul: un bombardier, încărcat cu ajutoare, decola odată pe minut spre Berlin.

Copii, în timpul blocadei Berlinului, se joacă de-a „podul aerian”

Blocada sectoarelor de vest ale Berlinului, care urmau să devină Berlinul de vest odată cu închiderea graniței spre RDG și ridicarea Zidului, a fost, între altele, reacția sovietică la decizia aliații occidentali de a lansa o reformă monetară. Pe 24 iunie, Uniunea Sovietică a blocat toate căile de acces spre Berlinul occidental, care consta din trei sectoare: american, britanic și francez. „Suntem în Berlin și rămânem acolo”, a decis pe 28 iunie președintele american Harry S.Truman, dând semnalul pentru lansarea „podului aerian”. Blocada a marcat însă și începutul Războiului Rece, încheiat în 1989-1991, pe fundalul prăbușirii sistemului comunist în țările est-europene și a imploziei Uniunii Sovietice.