Pompeo, în ajunul convorbirilor cu Putin: SUA trebuie să „găsească o cale înainte” în relațiile cu Rusia

Mike Pompeo

Înaintea convorbirilor sale cu președintele rus Vladimir Putin, secretarul de stat american Mike Pompeo a spus că Statele Unite trebuie să „găsească o cale înainte” în relațiile cu Rusia marcate de tensiuni. Pompeo se întâlnește astăzi cu Putin și ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la Soci. „În unele chestiuni putem cădea de acord, în altele putem avea divergențe, dar, atunci când este în interesul nostru național, este de responsabilitatea noastră să găsim o cale înainte”, a scris Pompeo pe Twitter. Vor fi convorbirile ruso-americane la cel mai înalt nivel de la întrevederea președintelui rus cu omologul său american, Donald Trump, din iulie 2018. Departamentul de Stat a spus că agenda întâlnirii cuprinde controlul asupra armamentului, criza din Venezuela, conflictele din Ucraina și Siria precum și chestiunea Iranului.