Angela Merkel şi Viktor Orban au marcat 30 de ani de la picnicul paneuropean de la Sopron

Cancelara germană Angela Merkel şi premierul ungar Viktor Orban vizitând oraşul de frontieră din Ungaria Sopron. 19 august 2019

În seria evenimentelor care marchează 30 de ani de la căderea comunismului în Europa centrală și de est, cancelara germană Angela Merkel a fost luni, 19 august, la Sopron, în Ungaria, pentru o ceremonie reamintind de picnicul paneuropean din 1989, organizat la granița cu Austria, de care au profitat sute de est-germani şi alți est-europeni pentru a „fugi” în Occident.

Însoțită de premierul ungar Victor Orban, Angela Merkel (ea însăși din fosta Germanie de est, RDG) a declarat între altele că „picnic-ul s-a transformat în cel mai mare exod al est-germanilor de la ridicarea Zidului de la Berlin în 1961. Și a devenit un eveniment global”.

„Sopron ilustrează ce putem face ca europeni, dacă ne ridicăm toți în apărarea valorilor noastre comune”, a mai declarat cancelara. „Să nu uităm că bunăstarea națională depinde mereu de bunăstarea întregii Europe”. În ultimii ani, relațiile dintre Merkel și Orban au fost tensionate de pozițiile lor diametral opuse când vine vorba de acceptarea refugiaților în Uniunea Europeană și mai ales de împărțirea acestora între statele membre. Orban se opune oricărei cote de refugiați impusă de Bruxelles și în general ideii de a permite imigranților să intre în Ungaria, atitudine care a și provocat criza din septembrie 2015, când mii de refugiați blocați la Budapesta și fără nicio perspectivă în Ungaria au pornit în marș spre Germania. Unde li s-a permis să intre. Vorbind luni la Sopron, Orban a declarat că Merkel este foarte admirată pentru eforturile de a unifica Uniunea Europeană, dar că această Europă trebuie „apărată mereu, de la conflict la conflict”.