Andrei Năstase spune că ideea ca fratele său să candideze pentru mandatul de deputat la care a renunțat a fost a colegilor din ACUM

Vasile Năstase

Ministrul de interne Andrei Năstase spune că nu el, ci colegii lui din blocul ACUM au avut ideea ca fratele său, Vasile Năstase, să candideze ca să-i ocupe fotoliul de parlamentar pe care l-a părăsit ca să intre în guvern. „(Colegii) m-au pus în fața faptului împlinit”, a declarat Andrei Năstase, comentând candidatura fratelui său în circumscripția 33. Vorbind la „Puterea a Patra”, Andrei Năstase a mai spus că s-a „temut” că știrea va avea ecouri negative, cum a fost și cu numirea ca șef la Inspectoratul General de Poliție a unui cumătru de-al lui, de-al lui Andrei Năstase, la începutul noii guvernări.