Secretarul de stat pentru afaceri europene al Franței va efectua o vizită la Chișinău

Nicu Popescu și Amélie de Montchalin, iunie 2019

Secretarul de stat pentru afaceri europene al Republicii Franceze, Amélie de Montchalin, va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada 12-13 septembrie. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, vizita secretarului de stat, Amélie de Montchalin, reprezintă o ocazie deosebită de a impulsiona relațiile moldo-franceze și de a consolida cooperarea bilaterală și europeană pe dimensiunea politică, comercial-economică, culturală, precum și cea a Francofoniei. Agenda vizitei va include consultări cu ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, întrevederi cu Președintele Igor Dodon, dna Prim-ministru Maia Sandu, precum și cu vice-președinții Parlamentului Republicii Moldova.