Kosovo se pregătește duminică de noi alegeri generale

Campanie electorală la Pristina, capitala Kosovo, 4 octombrie 2019

Kosovo organizează duminică alegeri parlamentare, pentru a cincea oară în numai 12 ani, principala provocare a viitorului guvern de la Pristina fiind să reuşească să îşi ducă mandatul până la final.

Cele mai mari trei partide - Liga Democrată din Kosovo (LDK), Partidul Democrat din Kosovo (PDK, al preşedintelui Hashim Thaci) şi Vetevendosje (Autodeterminare) - participă individual la alegeri şi au candidaţi proprii la funcţia de prim-ministru. Celelalte partide reprezentând etnicii albanezi (majoritari în Kosovo) sunt grupate în două coaliţii create în jurul Alianţei pentru viitorul Kosovo (AAK) şi al Noii Alianţe pentru Kosovo (AKR).

Partidele îşi dispută o sută dintre cele 120 de locuri în Parlament. Restul de 20 de locuri sunt rezervate comunităţilor etnice, printre care sârbii din Kosovo, care au zece mandate de deputat.

Kosovo, populată majoritar de etnici albanezi, şi-a declarat unilateral independenţa de Serbia în februarie 2008 și este recunoscută de 116 ţări, inclusiv de 23 dintre cele 28 de state membre actuale ale Uniunii Europene. Spania, România, Grecia, Slovacia şi Ciprul nu recunosc declaraţia unilaterală de independenţă.