Pentru a forța modificarea legii educației din Ucraina, Ungaria s-a opus adoptării unei declarații NATO privind conflictul din Ucraina

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto (foto arhivă)

Ungaria s-a opus adoptării unei declaraţii comune a ambasadorilor statelor membre ale NATO cu privire la Ucraina întrucât documentul nu obliga această ţară să reintroducă drepturile de care fusese privată minoritatea maghiară, a anunţat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, în cadrul Forumului Eurasia de la Budapesta, transmite agenția MTI, citată de Agerpres.

Szijjarto a spus că ţara sa nu este pregătită să sacrifice interesele unui număr de 150.000 de etnici maghiari din vestul Ucrainei de dragul unor considerente geopolitice.

Parlamentul ucrainean a adoptat o nouă lege a educaţiei în septembrie septembrie 2017 şi promulgată de preşedintele de la acea vreme, Petro Poroşenko. Între altele, noua lege a limitat învățământul în limbile minorităților la nivelul grădiniţelor şi şcolilor primare. Ca urmare a protestelor României și Ungariei, în 2018, Kievul a acceptat să amâne până în 2023 intrarea în vigoarea a prevederilor din legea educației, privind învățământul în limbile minorităților.

Miercuri, la Budapesta se află și președintele rus Vladimir Putin care va discuta cu premierul ungar Victor Orban în special despre semnarea unui important contract de aprovizionare cu gaze, extinderea unei centrale nucleare şi un proiect comun pentru livrarea de echipamente feroviare Egiptului.