Șeful Comisiei parlamentare pentru securitate națională Chiril Moțpan spune că PSRM și PD pregătesc demiterea sa

Chiril Moțpan

Președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, susține că mâine va fi demis din funcție, iar în locul său, în fruntea Comisiei va fi numit deputatul fracțiunii Partidului Democrat, fostul ministru al afacerilor interne, Alexandru Jizdan. Chiril Moțpan, deputat al fracțiunii ACUM Platforma DA, a făcut aceste declarații agenției IPN.

Chiril Moțpan a spus, citat de INP că a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko și că oficialul european și-a exprimat îngrijorarea față de evoluția situatiei din ultimul timp din Moldova.

Chiril Moțpan spusese ieri și că a avut o întrevedere cu șeful adjunct al Misiunii Statelor Unite în Chișinău, Martin McDowell. În ultima perioadă, Chiril Moțpan a prezentat mai multe informații cu privire la pretinse ilegalități, inclusiv cu privire la delapidări de milioane de lei la Aeroportul Internațional Mărculești, cu privire la filarea și interceptarea discuțiilor telefonice ale mai multor activiști, jurnaliști, experți, precum și cu privire la dubla identitate a fostului lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc.