Noi proteste la Minsk împotriva unei mai mari apropieri între Belarus și Rusia

La Minsk, în capitala Belarusului, oamenii se adună din nou pentru a protesta împotriva planurilor privind o mai mare integrare între Belarus și Rusia.

Demonstrația are loc după ce, ieri, sute de persoane au protest din nou la Minsk, în timp ce președintele rus Vladimir Putin și președintele belarus Aliaksandr Lukașenka s-au întâlnit la Sankt-Petersburg pentru a negocia o „foaie de parcurs” pentru a lega mai strâns cele două țări.

Poliția nu a făcut arestări în timpul evenimentului de ieri.

Manifestanții au mers din Piața Octombrie spre Piața Independenței, unde s-au raliat, ținând pancarte albe cu dungi roșii - steagul interzis al primei republici independente din Belarus - precum și steaguri și afișe ale Uniunii Europene cu mesaje împotriva integrării cu Rusia vecină.

Manifestanții au scandat „Independența!” și „Trăiască Belarus!”

La Sankt Petersburg, Lukașenka și Putin nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la trei dintre cele 31 de puncte ale „foii de parcurs” și anume problemele legate de gaz, petrol și impozite.

Ultimele discuții au avut loc după ce cei doi lideri nu au reușit să ajungă la un acord nici în stațiunea Soci din Marea Neagră, la 7 decembrie.

Temerile au crescut în Belarus cu privire la propria integritate teritorială de când Rusia a anexat ilegal Peninsula Crimeea de la Ucraina în martie 2014 și a început la scurt timp după aceea sprijinirea formațiunilor separatiste din estul Ucrainei, într-un conflict care a ucis mai mult de 13.000 de oameni.