Deputații fracțiunilor PAS, Platforma DA, grupului Pro Moldova și deputatul neafiliat Alexandr Oleinic au depus separat sesizări la Curtea Constituțională privind măsurile de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător adoptate de Guvern prin asumare de răspundere, relatează deschide.md. Opoziţia a contestat acele măsuri despre care susţine că nu ar avea nici o legătură cu combatere Covid-19, între ele modificarea cuantumului taxelor pentru extragerea mineralelor utile, a taxei pentru folosirea subsolului sau pentru extragerea resurselor naturale, modificarea Codului fiscal care oferă unele facilități magazinelor duty-free şi modificarea care prelungeşte termenul de punere în aplicare a interdicţiei de a expune produsele din tutun în magazine. „Această angajare de răspundere era necesară pentru a aproba, absolut netransparent, fără consultări, fără avize și expertize, unele modificări obscure”, susţin deputaţii grupului Pro Moldova.
„Prevederile respective sunt neconstituționale, întrucât nu țin cont de criteriile obligatorii pe care trebuie să le respecte orice lege adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului”, afirmă deputaţi ai fracţiunii PAS, citaţi de unimedia.info.
„Este regretabil că, în condițiile unei pandemii, când trebuie să ne axăm pe măsuri și acțiuni eficiente de combatere a acesteia, suntem nevoiți să contestăm unele acțiuni ale Guvernului care, folosindu-se de situație, include un șir de „inițiative” care nu au nimic comun cu combaterea pandemiei”, declară deputatul neafiliat Alexandru Oleinic, citat de ziarulnaţional.md.
Deputatul Platformei DA Dinu Plângău a precizat că au cerut în sesizare nu doar anularea dar și suspendarea aplicării acestor prevederi pe perioada examinării lor de Curtea Constituţională, informează agora.md. În articol se menţionează că anterior ministrul Finanțelor Serghei Pușcuța a respins orice speculaţii legate de aceste măsuri, afirmând că unele dintre ele, cum ar fi modificarea taxelor la resurse naturale, vor dubla sumele încasate la buget.
Economistul Veaceslav Berbeca a declarat la Radio Chişinău că mai multe aspecte din pachetul de legi aprobat de Guvern ar urmări să satisfacă interesele personale ale unor politicieni aflați la guvernare. Totodată expertul pune la îndoială o colaborare între putere şi opoziţie oarecum firească pe timp de criză. „Ar fi normal acum să fie îngropată securea războiului și să se concentreze toată atenția asupra combaterii pandemiei. Acest lucru e greu de realizat. Mai întâi pentru că deranjează această aroganță a puterii de a pricepe orice critică sau sfat drept rea intenție. Iar atitudinea președintelui demonstrează că acesta e deja în campanie electorală. E greu să nu critici, când chiar guvernanți nu respectă ceea ce cer”, concluzionează Veaceslav Berbeca.
Banca Națională susține, într-un raport adresat parlamentului, că acordarea creditelor de urgență, în sumă de peste 13,5 miliarde de lei, pentru a acoperi găurile produse în urma furtului miliardului, a fost o procedură legală, informează Ziarulnational.md. Expertul Transparency International Moldova, fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruță sugerează că răspunsul BNM contrastează cu constatările comisiei parlamentare de anchetă, condusă de deputatul Alexandru Slusari, care au demonstrat că frauda bancară a fost pregătită minuțios din timp și a fost realizată etapizat prin coordonare cu guvernarea din acea perioadă. „Legalizarea ilegalităților în condiții de stare de urgență… O mână spală pe alta... Legalitatea trebuie verificată de instituții care nu au fost participante la acele evenimente. Și nu de BNM”, a comentat Veaceslav Negruță.
Realitatea.md informează că pandemia de COVID-19 afectează sectorul vitivinicol mondial, iar vinificatorii din întreaga lume, inclusiv cei din R. Moldova, se află în fața unui viitor incert. Oficiul Naţional al Viei şi Vinului estimează o reducere cu până la 50 la sută a exportului produselor vitivinicole. Principalele cauze fiind restricțiile impuse în contextul carantinei, reducerea cererii pe piețele de desfacere tradiționale, amânarea și anularea evenimentelor de promovare a vinurilor și suspendarea vânzărilor din domeniul HoReCa. „Una dintre principalele misiuni ale sectorului vitivinicol, care angajează un sfert din populația țării, este păstrarea locurilor de muncă. Acest fapt va genera o reacție pozitivă în lanț și va asigura ulterior reabilitarea economică a industriei și recuperarea dinamicii exporturilor de vinuri moldovenești”, afirmă directorul Oficiul Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin.
„China și Rusia - diplomație sanitară și „fragmentarea” Europei” este editorial semnat de politologul Dionis Cenuşă pe site-ul agenţiei de presă IPN. „Mobilizarea aproape concomitentă, și fără precedent, a diplomației sanitare a Chinei și Rusiei în Europa și vecinătatea sa reprezintă un adevărat „duș rece” pentru UE, încă puternic consumată de pandemie”, notează politologul. El consideră că interesul urmărit de China este cucerirea piețelor naționale ale UE, iar interesul Rusiei este demontarea sancțiunilor occidentale care ar oferi posibilitate companiilor ruse să se împrumute și să opereze nestingherit în Occident, fără a fi subvenționate de statul rus. „Interesele individuale ale Chinei diferă de cele rusești în privința Europei post-criză. Construirea oportunităților comerciale pentru producătorii chinezi nu are nimic în comun cu dorința Moscovei de a sparge sancțiunile europene. Cu toate acestea, atât China cât și Rusia, urmăresc „naționalizarea” UE și „de-europenizarea” deciziilor politice în statele membre. O Uniune Europeană mai fragmentată avantajează atât China, cât și Rusia”, constată, între altele, Dionis Cenuşă.
Președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari Eugen Țurcan afirmă, citat de deschide.md, că sectorul imobiliar trebuie să ia o pauză pe timpul stării de urgență, iar odată cu revenirea lucrurilor la normalitate domeniul respectiv trebuie să excludă posibile speculații de pe piață. El susţine că prețurile din domeniul imobiliar nu vor suferi o modificare semnificativă doar o posibilă scădere ușoară. Eugeniu Țurcan mai spune că statul ar trebui să vină cu anumite măsuri pentru a asigura sustenabilitatea sectorului imobiliar. „Pe parcursul acestei situații de criză ar putea fi acordată o vacanță creditară pentru cei care au credite ipotecare. Sau pot fi acordate anumite înlesniri la plata impozitelor sau a contabilității pentru agenții imobiliari”, conchide Eugeniu Ţurcan.
Editorialistul Nicolae Negru constată că la 11 ani de la evenimentele tragice din 7 aprilie Republica Moldova a ajuns sub un regim totalitar, chiar mai aspru decât cel instituit de fostul președinte comunist, Vladimir Voronin. Negru afirmă, citat de Radio Chişinău, că preşedintele Igor Dodon și-a concentrat puterea în mâinile sale, făcând abstracție de principiul separației puterilor. De cealaltă parte, politicienii pro-europeni au clacat, iar astăzi o solidarizare a cetăţenilor ca cea din 7 parilie 2009 nu ar mai fi posibilă, mai notează Nicolae Negru.