Premierul Ion Chicu: Moldova se confruntă „de facto” cu un al doilea val de COVID-19

Ion Chicu

Premierul Ion Chicu afirmă că Republica Moldova se confruntă „de facto” cu un al doilea val al epidemiei de COVID-19, situație ce s-ar datora, potrivit lui, tendințelor regionale și globale, dar și măsurilor de relaxare a activităților economice.

Totodată, primul ministru a spus că Republica Moldova nu-și mai poate permite să aplice mecanismul stării de urgență, de izolare la domiciliu și blocare totală a activităților economice. „Nu mai putem face acest lucru pentru că nu mai avem resurse, nu mai avem rezerve și, dacă blocăm economia, vom intra într-o altă criză, care înseamnă imposibilitatea de a achita salarii și pensii, imposibilitatea ca oamenii să se poată întrețină”, a declarat premierul, la un briefing după ședința săptămânală de la Președinție.

Primul ministru a mai spus că experții de la ministerul Sănătății prognozează o creștere a numărului de infecții – până la 500-600 de cazuri noi pe zi, după ce săptămâna trecută – miercuri și joi -, numărul de infecții confirmate zilnic fusese între 300-400.

Ion Chicu a anunțat că alte 2000 de paturi ar urma să fie alocate instituțiilor medicale în viitorul apropiat.

Șeful guvernului a îndemnat populația să se „adapteze” la rigorile epidemiologice.

Duminică, în Republica Moldova au fost confirmate alte 281 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar șapte pacienți au decedat. Bilanțul persoanelor infectate de la începutul pandemiei a ajuns la 11740, iar cel al deceselor – la 406.