Pilotul avionului militar american prăbuşit în Marea Nordului a fost găsit mort

Pilotul avionului militar american prăbuşit luni dimineața în Marea Nordului a fost găsit mort, anunţă Forţele Aeriene din Statele Unite, citate de Reuters. Avionul american de tip F-15C Eagl s-a prăbușit în timpul unei curse de antrenament, la scurt timp după ce a decolat de la o baza Lakenheath din Suffolk, considerată cea mai mare bază a forțelor aeriene americane din Marea Britanie. Cauza prăbușirii nu este cunoscută deocamdată. Mai multe echipe de intervenție americane și britanice lucrează acum pentru a recupera epava avionului.