Kremlinul a anunțat că Putin se va întâlni cu Lukașenka la Moscova

Alexandr Lukașenka și Vladimir Putin (imagine arhivă)

Kremlinul a anunțat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său din Belarus, Alexandr Lukașenka, se vor întâlni în următoarele săptămâni la Moscova. Potrivit președinției belaruse, întrevederea va avea loc în timpul cel mai apropiat.

Cei doi lideri au avut duminică o convorbire telefonică, în cadrul căreia Putin l-a felicitat „călduros” pe Lukașenka cu ocazia zilei de naștere, transmite agenția rusă Interfax.

Cu o zi înainte, liderul de la Kremlin a declarat că alegerile din Belarus sunt legitime, menționând, în context, într-un interviu pentru televiziunea rusă de stat, că în lume nu există nimic ideal.

Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au declarat anterior că nu recunosc rezultatele alegerilor din Belarus. Pe 28 august, miniștrii de externe din UE au convenit să impună sancțiuni împotriva a 20 de înalți oficiali din Belarus, suspectați de implicarea în fraude electorale, dar și de represiunea brutală a poliției împotriva protestatarilor, după alegerile prezidențiale din 9 august. Președintele belarus Alexandr Lukașenka se va afla și el pe lista sancțiunilor.