SUA a început administrarea celei de a treia doze de Pfizer

Joe Biden

Statele Unite au început să ofere o a treia doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 americanilor cu vârste de peste 65 de ani sau celor cu vulnerabilități.

Președintele Joe Biden a îndemnat americanii eligibili, aproximativ 20 de milioanele pe moment, să meargă la supra-rapel, menționând că el însuși își va face doza suplimentară cât mai curând posibil. Aceasta poate fi administrată după ce au trecut cel puțin șase luni de la vaccinarea cu schema completă.

În afară de persoanele în etate, își mai pot face supra-rapelul locuitorii căminelor de îngrijire medicală, lucrătorii din domeniul sănătății și persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani, care au co-morbidități.

Autoritățile sanitare americane mai examinează aprobarea dozei suplimentare în cazul vaccinurilor Moderna și Johnson & Johnson.

Doar aproximativ 182 de milioane de americani sunt complet vaccinați, adică 55% din populație. Doza a treia de vaccin este oferită pe fundalul unei intensificări a pandemiei în Statele Unite potențată de varianta delta a virusului.