13.04 - Chișinău: Vasile Sturza - vizita la Tiraspol și permisiunea de a-l vizita pe Ilie Ilașcu

Andrei Ivanțoc, Tudor Popa, Alexandru Leșco în închisoarea de la Tiraspol

La întâlnirea preşedintelui Vladimir Voronin cu conducerea administraţiei de la Tiraspol s-a discutat tot spectrul problemelor legate de Transnistria.


13 aprilie 2001

Ora Moldovei.

Vasile Sturza după vizita la Tiraspol și permisiunea de a-l vizita pe Ilie Ilașcu.

Dan Ionescu: În mesajul referitor la soarta grupului Ilaşcu, trimis lui Igor Smirnov de către Vladimir Voronin, acesta solicita punerea în libertate a celor patru deţinuţi cu prilejul sărbătorii Paştelui. Astăzi șeful Comisiei de stat a Republicii Moldova pentru soluţionarea diferendului transnistrean, Vasile Sturza, a fost lăsat să-l viziteze pe Ilie Ilaşcu în închisoare. Mai multe de la Lina Grîu.

Europa Liberă: Domnule Vasile Sturza, Dumneavostră aţi fost cel care aţi transmis celor de la Tiraspol scrisoarea preşedintelui Voronin, în care acesta cerea graţierea lui Ilie Ilaşcu. Cum au reacţionat oficialii de la Tiraspol şi dacă Ilie Ilaşcu ştie despre demersurile în favoarea eliberării sale?

Vasile Sturza:
„Pentru oficialităţile de la Tiraspol această scrisoare nu a fost o noutate, deoarece această temă a fost discutată de către domnul preşedinte Voronin şi domnul Smirnov. Împreună cu Misiunea OSCE au fost vizitaţi Ilaşcu şi toţi ceilalţi – Ivanţoc, Petrov-Popa şi Leaşco în penitenciarul din Tiraspol şi li s-a adus la cunoştinţă discuţiile de la Chişinău în problema eliberării lor. Şi conţinutul adresării domnului preşedinte. Care este reacţia? Este o reacţie firească a oamenilor, care aşteaptă de mult, mult timp rezolvarea acestei probleme. Noi am continuat discuţiile şi ieri, le vom continua şi în zilele următoare, ca la această scrisoare a domnului preşedinte să fie o reacţie pozitivă. Din nou spun, aceasta fiind un semn foarte clar, pozitiv a autorităţilor de la Tiraspol că într-adevăr sunt gata pentru o discuţie serioasă şi pe alte probleme.”

Europa Liberă: Care au fost factorii, care au determinat conducerea Republicii Moldova să adreseze acea scrisoare conducerii transnistrene?

Vasile Sturza:
„La întâlnirea preşedintelui Republicii Moldova, domnul Vladimir Voronin, cu conducerea administraţiei de la Tiraspol s-a discutat tot spectrul problemelor legate de Transnistria. Accentul a fost pus pe problema politică, adică problema statutului Transnistriei. Însă, era clar pentru toţi, şi în Transnistria, şi în Moldova că contextul în care se duc negocierile în grupul de experţi nu este o situaţie favorabilă pentru aceasta. De aceea domnul preşedinte, la întâlnirea la care ne refeream, a propus câteva măsuri care ar favoriza, ar crea o atmosferă de încredere şi în cadrul negocierilor şi în general între populaţie.

De aceea dumnealui a propus câteva măsuri: 1. De a lichida toate obstacolele care sunt create în calea circulaţiei libere a populaţiei de pe un mal pe altul, a cirulaţiei mărfurilor. 2. Lichidarea posturilor vamale, de grăniceri, de miliţie, instalate în acest răstimp pe malul Nistrului. 3. Această eliberare a grupului Ilaşcu, adică Ilaşcu, Ivanţoc, Petrov-Popa şi Leaşco, care se află în penitenciarele din Transnistria.

Acesta a fost contextul propunerilor făcute de domnul preşedinte. Şi noi sperăm, că dacă vor fi aceste lucruri discutate şi rezolvate, la sigur că va exista o altă situaţie şi la masa negocierilor şi în dialogul, care există dintre populaţia din stânga şi dreapta Nistrului.”

*

Dan Ionescu:
Ministrul de externe a autoproclamatei republici moldoveneşti nistrene, Valeri Liţcai, a comentat astăzi intervenţia preşedintelui Voronin în favoarea grupului Ilaşcu. Potrivit agenţiei de ştiri Infotag, el a declarat, că administraţia transnistreană înţelege faptul, că Voronin este preocupat în mod serios de problema eliberării membrilor respectivului grup. Liţcai a adăugat, că Igor Smirnov i-a furnizat lui Vladimir Voronin informaţii complete pe această temă. Dar, a mai spus el, autorităţile de la Tiraspol consideră paradoxală reţinerea manifestată de Ilie Ilaşcu în a scrie şi a înainta o cerere de graţiere, acest comportament al său îngreunându-i mult poziţia. În încheiere, Liţcai a susţinut, că administraţia transnistreană este gata să transfere cazul Ilaşcu unui tribunal dintr-o ţară terţă, spre a fi investigat în mod independent. Potrivit lui, singura ţară, care a manifestat interes în legătură cu această chestiune a fost Elveţia, dar şi ea a renunţat ulterior la preluarea dosarului grupului Ilaşcu.