Agdam. Orașul-fantomă azer, distrus de război

Ruinele orașului azer Agdam, în anul 2011. Orașul a fost capturat de forțele etnicilor armeni în 1993, în timpul primului război din Nagorno-Karabah.

După sfârșitul războiului din 1994, „linia frontului” în conflictul dintre Azerbaidjan și etnicii armeni a rămas în apropierea orașului. Cândva, aici au locuit mii de azeri, dar aceștia au plecat cu toții după ce localitatea a fost capturată de armeni.

Agdam, în anul 1988. Fotografia a fost făcută cu puțin timp înainte de izbucnirea conflictului dintre azeri și armeni, în Nagorno-Karabah, regiunea separatistă a Azerbaidjanului.

În arhive s-a păstrat fotografia moscheii principale din Agdam, făcută în 1990. Armenii nu au mai venit să locuiască în oraș, după ce azerii au fugit din el, și Agdam a rămas să zacă în ruine.

Aceeași moschee, fără geamuri și acoperiș. Fotografie făcută de Stepan Lohr în anul 2011.

O imagine făcută de Lohr din taxi, în 2011. Fotograful praghez a spus Europei Libere că, în timp ce se afla în Nagorno-Karabah, a decis să viziteze orașul părăsit „din pură curiozitate”.

Fotograful spune că i-a plătit taximetristului „o sumă frumușică”, acesta spunându-i că are relații bune printre militari și că va putea să-l ducă până în „orașul interzis”.

Minaretele moscheii principale se înalță deasupra orașului distrus.

Printre ruine s-a păstrat un mozaic sovietic. Stepan Lohr spune că a fost avertizat să lucreze repede, pentru a nu nimeri în cătarea lunetiștilor azeri, care uneori ocupau poziții în preajma orașului.

Așa arata mocheea în interior

Inscripție în armeană și engleză, care spune că „moscheea persană” a fost construită în anii 1868-1870 și este un monument istoric și cultural protejat de stat

Vedere asupra orașului, de pe unul din minarete. Lohr spune că Agdam era absolut pustiu și că a reușit să vadă numai câțiva câini vagabonzi pe străzi.

Orașul distrus, așa cum l-a văzut fotograful Lohr. Locuind la Praga, Lohr spune că a urmărit cu atenție evoluția conflictului, reizbucnit în septembrie 2020, în urma căruia autoritățile de la Baku au reușit să restabilească controlul asupra a șapte raioane ale Azerbaidjanului.

Militari azeri, într-un video propagandistic, difuzat după ce Azerbaidjanul a preluat, pe 20 noiembrie, controlul asupra orașului Agdam. Lohr spune că este curios „cum va arăta acum orașul” și se întreabă „ce vor face azerii (cu Agdam)”. Mii de azeri care au fost nevoiți să-și lase casele în anii 1990 au jurat să revină și să reconstruiască orașul.

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și soția sa, vicepreședintele țării, Mehriban Alieva, ținând în mâini un Coran, în moscheea principală din Agdam, 22 noiembrie 2020. Fotograful Stepan Lohr spune că își face griji pentru ce se întâmplă, „și este firesc, deoarece nu este ușor să depășești toate aceste emoții în legătură cu războiul și nenumăratele nedreptăți care se întâmplă acolo”.