Ambasadorul american la Chișinău a cerut alegeri libere, corecte și transparente în R. Moldova

Dereck Hogan, ambasador SUA în R. Moldova

Ambasadorul american la Chișinău, Dereck J. Hogan, a cerut alegeri libere, corecte și transparente în R. Moldova, pe 11 iulie, spunând că Statele Unite le va monitoriza cu atenție. Într-o prelegere online pentru studenții facultății de relații internaționale și științe politice de la Universitatea de Stat din Moldova, ambasadorul a evocat rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020, spunând că au demonstrat că „cetățenii R. Moldova așteaptă schimbări și o guvernare mai responsabilă”, dar și „o luptă reală împotriva corupției în țară”. Diplomatul american a mai spus că toți candidații la parlamentare trebuie să se bucure de „condiții egale, fără frică de hărțuire sau intimidare”, iar Statele Unite vor lucra cu orice guvern „care este gata să îmbunătățească viețile tuturor moldovenilor”.