În urmă cu cîteva zile, secţia germană a asociaţiei internaţionale a scriitorilor, cunoscută sub denumirea de PEN, a cerut autorităţilor redeschiderea librăriilor şi bibliotecilor. Acestea au fost închise din cauza pandemiei. Şi în această situaţie de criză, se arată în apelul PEN-clubului german, accesul la cărţi nu poate fi îngrădit sub nici o formă.
Your browser doesn’t support HTML5
„Aţi biruit amarnica-ncercare”
Închiderea bibliotecilor şi librăriilor, se mai spune în apel, echivalează cu îngrădirea informaţiilor şi cunoaşterii. Situaţia creată, se mai precizează în acest apel, constituie şi o „catastrofă economică” pentru autori şi librari. Multe edituri sînt ameninţate de faliment.
Faust şi Mefistofel (litografie de Delacroix, 1828)
Pe lîngă acest apel insistent s-au făcut auzite şi multe voci care recomandă oamenilor aflaţi involuntar izolaţi, obligaţi să reducă la minim contactele sociale, să citească. Un loc de frunte pe listele de cărţi recomandate se află romanul lui Camus, „Ciuma”. Prea puţini s-au gîndit să includă pe aceste liste şi una dintre cele mai importante scrieri ale literaturii germane şi universale, în care se află ascuns un pasaj în care se vorbeşte despre o pandemie letală. Pasajul respectiv se află în prima parte a tragediei lui Johann Wolfgang Goethe (1749-1832), „Faust”, cunoscut şi sub denumirea generică, Plimbarea Pascală (Osterspaziergang). Doctorul Faust, un panteist erudit şi om de ştiinţă nestăvilit, care vrea să cunoască toate tainele universului, are în noaptea învierii o lungă conversaţie cu un discipol, pe nume Wagner. În dimineaţa de duminică cei doi fac o plimbare, ajungînd pe izlazul oraşului, populat de oameni care se bucură de soarele de primăvară şi de renaşterea naturii. Un ţăran îl vede pe doctorul Faust şi ţine să-i mulţumească lui şi tatălui său pentru ajutorul din timpul epidemiei de ciumă care a bîntuit cîndva oraşul. Iată cuvintele bătrînului ţăran în traducerea congenială a lui Lucian Blaga:
„Cu adevărat frumos
Din cale-afară e că-n zi de bucurie
Veniţi, căci după cum se ştie
Ne-aţi fost alăturea şi-n zile de urgie.
Atîţia sînt încă în preajmă
Din cei pe care tatăl dumneavoastră
I-a mîntuit de friguri blestemate,
Cînd a curmat bolejniţa în ţara noastră.
Şi-atunci, cu toate că aşa de tînăr încă,
V-aţi dus prin casele-nciumate.
Atîţia morţi scoteau prin porţi,
Dar dumneavoastră, teafăr ca o stâncă,
Aţi biruit amarnica-ncercare.
Celui ce ajuta i-a ajutat
De sus îndurătorul mare.”
Traducînd şi apoi recitind acest pasaj, Blaga oare s-a gîndit la situaţia sa de izolare socială, la care a fost supus în perioda stalinismului? Desigur, întrebarea este speculativă. Răspunsul poate fi dat prin intermediul cuvintelor rostite de celălalt personaj central al piesei lui Goethe, Mefistofeles, diavolul, „Ce numai răul îl voieşte, / Însă mereu creează numai bine”, atunci cînd e nevoit să recunoască:
„Sînt spiritul ce totul neagă.
Şi cu dreptate, dat fiind că tot ce naşte şi devine
E vrednic să se prăpădească.”