Două milioane de datornici la bănci, companii de termoficare, operatori de telefonie mobilă etc. sunt urmăriți de firme de colectare. În prima jumătate a anului numărul datornicilor s-a dublat fața de aceeași perioada a anului 2017.
Your browser doesn’t support HTML5
În urmă cu un an companiile de colectare a datoriilor au lucrat la un milion de cazuri. În prima jumătate a 2018 numărul acestora a fost dublu, 1,95 milioane. Raportul elaborat de Agenția pentru cercetări de piață nu spune câți din datornici au mai multe datorii. Creșterea numărului de cazuri însă este impresionantă, având în vedere că două din șapte milioane de bulgari trăiesc și lucrează în străinătate.
La baza evoluției negative se află faptul că băncile și companiile de servicii apelează mai repede la companiile specializate pentru a evita pierderi mai mari. În unele cazuri este suficientă o întârziere de numai două luni a plăților.
Pentru prima dată după 2013 se observă scăderea valoarea medie a datoriilor de la echivalentul a 550 de euro la 370 de euro.
Un procent de 23% din toate datoriile sunt la companiile de termoficare, energie electrică și apă. Partea datoriilor la companiile pentru creditare rapidă a crescut de la 10 la 20%. Datoriile la bănci însă au scăzut de la 53% în 2017, la 44% în prima jumătate a 2018.
Cel mai des contractează credite ce nu pot fi onorate bărbați nefamiliști sub 30 de ani. O parte din aceștia au un comportament optimist fără baze reale, constată autorii studiului.
A crescut, cu 18% fața de aceeași perioadă a anului trecut, și îndatorarea companiilor mici și mijlocii. Sectoarele cu cele mai mari probleme sunt transportul, comerțul și construcțiile. Perioada de așteptare a băncilor a scăzut aici de la 112 la 60 de zile iar în construcții la 34 de zile de la sistarea plăților.
Tot mai mulți datornici se plâng că află despre datorii abia după anunțarea sentinței la tribunal și că firmele de colectare decontează cheltuieli ce depășesc de câteva ori valoarea datoriilor. Sunt cazuri în care pentru colectarea unei sume de 20 de euro sunt decontate 200 de euro cheltuieli. Avocatul poporului Maia Manolova a introdus în Parlament un amendament ce va interzice companiilor de telefonie mobilă, termoficare, apă și energie electrică să vânda datorii ale clienților firmelor de colectare.