Chișinău: nou protest al veteranilor

Moldova Suverană din 2 aprilie 1992, războiul de la Nistru

Veteranii Războiul de pe Nistru au protestat din nou în Piața Marii Adunări Naționale, duminică, 31 mai. Ei au cerut demisia guvernării, întrucât aceasta nu „a aplecat urechea” la cerințele lor anterioare, transmite IPN.

Veteranii cer un organ administrativ funcțional și nebirocratic care să le rezolve problemele, dar și reprezentanți în teritoriu. El mai spune că președintele Igor Dodon timp de patru ani de zile de când este în funcție nu a făcut nimic pentru veterani.

Anterior, veteranii solicitau foi la sanatoriu o dată pe an, medicamente gratuite veteranilor și membrilor de familie, poliță medicală gratuită pe viață, achitarea serviciilor comunale în proporție de 50% pentru veterani și membrii familiei, indemnizații anuale și lunare, ca vârsta de pensionare să fie la 55 de ani cu pensie nu mai mică de salariul minim și funeralii cu onoruri.

Veteranii au anunțat că vor continua manifestările, dacă autoritățile nu le vor îndeplini solicitările, inclusiv vor organiza un protest masiv în luna august, cu participarea colegilor care se află acum în diasporă.