Timp de exact 16 zile, pînă duminica trecută, în nordul Italiei, amatorii de artă din toată lumea au putut admira ultimul proiect al celebrului artist cu origini bulgare Christo, o instalație pe apele Lacului Iseo, purtînd numele, în traducere, „Cheiul plutitor” (The Floating Piers). Cu o explicație simplă, publicului i s-a oferit posibilitatea de a face o plimbare de trei km pe un soi de ponton marin acoperit de o fîșie de pînză portocalie, cu iluzia de a merge pe apă.
Your browser doesn’t support HTML5
Agenda culturală: O plimbare pe „Cheiul plutitor” al lui Christo la Lacul Iseo
Cheiul plutitor cu pînza reflectorizantă (Foto: Wolfgang Voltz)
Lacul Iseo se află la circa 100 de km sud de Milano și la 200 de km depărtare de Veneția și, pentru ceva mai mult de două săptămîni, a concurat cele două mari capitale ale artei italiene, grație ultimului proiect al unui artist celebru, Christo, născut în Bulgaria. Instalația a purtat numele de „The Floating Piers”/Cheiul plutitor, iar pentru a da o imagine cît de cît a dimensiunilor ei trebuie spus că a fost realizată utilizînd o sută de mii de metri pătrați de pînză portocalie reflectorizantă, întinsă pe un sistem modular de 220 de mii de cuburi plutitoare din politilenă, menținute într-un echilibru relativ stabil cu ajutorul unor ancore plasate la fiecare 100 de metri și cîntărind mai multe tone.
Christo și „Cheiul plutitor” pe lacul Iseo în Italia
Cheiul creat, cu o lățime de 16 metri și înălțîndu-se deasupra apei cu vreo 35 de cm, are trei porțiuni, totalizînd trei km, care leagă uscatul de Insula Iseo (cea mai mare insulă lacustră din Europa) și aceasta de o altă insulă mai mică, pînza reflectorizantă acoperind în plus, circa 2,3 km din străzile medievale ale insulelor.
Prezentîndu-și proiectul, Christo declara: „cei care fac experiența „Cheiului plutitor” se vor simți ca mergînd pe ape, sau, poate, ca pe spatele unei balene. Lumina și apa vor transforma culoare portocalie a pînzei reflectorizante, în nuanțe și umbre de roșu și auriu, timp de 16 zile”. Și, într-adevăr, așa te simți, plimbîndu-te pe instalația din Italia, ce a fost vizitată de aproape un milion de persoane, multe din ele silite să aștepte îndelung la cozi de pînă la trei ore, pentru a intra pe „cheiul plutitor”, ce putea găzdui concomitent pînă la 17 mii de oameni.
Your browser doesn’t support HTML5
Pe „Cheiul plutitor” al lui Christo pe Lacul Iseo
„Asemenea tuturor proiectelor noastre, „Cheiul plutitor” este absolut gratuit și accesibil 24 de ore zilnic, în măsura în care o permit condițiile meteo. Nu există bilete de intrare, ore de deschidere, rezervări, și proprietari. Cheiul este continuarea străzii și aparține tuturor” - a anunțat Christo. Mulțimea neașteptată a vizitatorilor a obligat însă autoritățile locale să oprească vizitele între orele 24 și 5 dimineața, pentru a se putea face curățenie pe Insula Iseo.
Christo & Jeanne-Claude
Ideea proiectului, conceput împreună cu soția sa, Jeanne-Claude, datează din anii 1970. Finanțarea s-a făcut în întregime, ca și în cazul celorlalte instalații artistice ale lui Christo, prin vînzarea operelor originale de artă ale artistului, între care schițele instalației. Christo și Jeanne-Claude au trăit 50 de ani împreună, pînă la stingerea ei din viață în 2009, și au realizat numeroase capodopere în stilul lor absolut spectaculos. Celebre sînt împachetările unor obiecte și clădiri, în Italia, „Fîntîna împachetată” și „Orașul medieval împachetat”, la Spoleto în 1968, „Monumentele împachetate”, la Milano în 1970 și „Zidul - Zidul roman împachetat”, la Roma în 1973-74. Ideea fost continuată în alte locații, Podul Pont-Neuf de la Paris, clădirea Reichstag-ului la Berlin ș.a.m.d.
Artist excepțional, persoană angajată, Christo explică originea atitudinilor și a multora din ideile sale prin experiența și suferințele familiei sale, ca și prin cele cauzate de educația sa sub regim comunist în Bulgaria.
Christo și soția sa, artista Jeanne-Claude, în tinerețe
Într-un excepțional interviu autobiografic acordat în iunie ziaristei Flavia Foradini, pentru Radiodifuziunea elvețiană italiană (RSI), Christo explica faptul că operele sale sînt în întregime gratuite fiindcă vrea să „fie liber”: „...fiindcă vreau să fiu liber în mod absolut, fiindcă am scăpat dintr-o țară comunistă pentru a fi liber și din acest motiv nu voi ceva vreodată nici un milimetru din aceasă libertate”
Dacă toate lumea îl cunoaște ca un artist bulgar, sub numele complet Christo Vladimirov Iavașev, originile familiei sale sînt ilustrative mai curînd pentru istoria întregii lumi balcanice și est-europene în secolul al XX-lea. Familia mamei, de greci macedoneni din Salonic, s-a refugiat în Bulgaria în anii primului Război Mondial, după ce fusese la un pas să fie ucisă de turci. Tatăl său, un industriaș, era de origini cehe și bulgare, și grație rudelor din Cehoslovacia, Christo reușea în 1956, după primii trei ani de studiu la Facultatea de Arte de la Sofia, să plece în vizită la Praga.
Pe fundalul revoluției ungare, în ianuarie 1957, trecea granița ilegal în Austria, ascuns cu alți refugiați, într-un vagon cu medicamente. Grație unor alte adevărate aventuri își împlinea visul ajungînd în cele din urmă la Paris, unde avea să vadă cu ochii lui capodoperele picturii contemporane și, la scurtă vreme, să o întîlnească pe viitoarea sa soție și parteneră în lumea artei, Jeanne-Claude.
Întrebat în interviul pentru RSI despre chestiunea de astăzi a refugiaților, Christo se declara el însuși unul din ei, adăugînd: „Cred că este parte din realitatea noastră, [și] e foarte greu de judecat ce este rău, cum trebuie să administrăm chestiunea...”
Între timp, după spusele lui, „toate proiectele noastre au fost, în sine, călătorii, călătorii în cuprinsul vieții noastre”, iar parcurgerea spațiului fizic, a operei tridimensionale care este „Cheiul plutitor” de la Lacul Iseo, este, în cele din urmă, tot o călătorie...