Consiliul de Securitate al ONU a respins propunerea Rusiei de a suspenda funcția de înalt reprezentant pentru Bosnia-Herțegovina

Christian Schmidt, viitor înalt reprezentant internațional pentru implementarea acordului de pace de la Dayton

Consiliul de Securitate al ONU a respins propunerea Rusiei de a se suspenda funcția de înalt reprezentant internațional pentru implementarea acordului de pace de la Dayton din 1995 care a pus capăt războiului bosniac. Co-sponsorizat de China, proiectul de rezoluție avea nevoie de nouă din cele 15 voturi ale Consiliului pentru a fi adoptat, dar a primit doar două – de la Rusia și China - , ceilalți membri ai Consiliului s-au abținut.

Înaintea votului, diplomații occidentali au acuzat Moscova că a încercat să submineze Biroul Înaltului Reprezentant pentru Bosnia-Herțegovina și pe Christian Schmidt, politicianul german care urmează să preia funcția luna viitoare. Ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, l-a acuzat pe înaltul reprezentant că devine „un țar”. Puterile înaltului reprezentant au fost criticate de sârbii bosniaci, aliați ai Moscovei, pentru că nu au oferit posibilitatea de a face apel la deciziile sale.

Acordul Dayton, intermediat de Statele Unite , a pus capăt războiului din 1992-1995, război care a făcut peste 100.000 de victime și în urma acordului au fost înființate două entități în Bosnia - o federație musulmană-croată și Republica Srpska predominant sârbă. Rezoluția respinsă ar fi eliminat imediat puterile acordate înaltului reprezentant în 1997, autorii rezoluției propuse susținând că astfel de puteri „nu mai sunt necesare, având în vedere progresele realizate de părțile bosniace”. Textul susține numirea lui Schmidt „până la 31 iulie 2022, cu închiderea Biroului Înaltului Reprezentant”. Dacă propunerea ar fi primit sprijinul necesar, ar fi putut fi totuși atacată prin veto de unul din cei cinci ceilalți membri permanenți ai Consiliului (în afară de Rusia și China comunistă) - Statele Unite, Marea Britanie și Franța.