Consiliul Municipal Chișinău a aprobat astăzi bugetul capitalei pe anul 2020

Primăria Chișinău

Într-o ședință-maraton, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat astăzi bugetul capitalei pe anul 2020, cu venituri de 4,3 miliarde de lei și cheltuieli de 4,6 miliarde. Cele mai mari cheltuieli, în proporție de 67,4%, se vor face pentru nevoi sociale. Veniturile se vor forma în proporție de 57,3% din transferuri de la bugetul de stat și numai 28,8% se vor acumula din defalcări de la impozitele și taxele de stat. Chișinăul concentrează aproximativ o treime din populația R. Moldova și este cel mai mare centru economic, dar bugetul său este de zece ori mai mic decât cel de stat. Autoritățile locale cer demult guvernului să le mărească autonomia financiară, acordându-le dreptul să rețină în bugetele locale mai mult din taxele și impozitele generate.