30 august 1918. O tînără în vîrstă de 28 de ani, înarmată cu un pistol, se apropie de Vladimir Ilici Lenin (1870-1924) şi trage de trei ori asupra liderului bolşevic. Două gloanţe îl lovesc. Deşi grav rănit, Lenin scapă. Tînăra este arestată imediat după acest atentat eşuat.
Într-un film de propagandă, realizat în anul 1939 de către regizorul Mihail Romm, intitulat „Lenin 1918”, scena atentatului este prezentată ca o acţiune a duşmanilor regimului sfaturilor, iar atentatoare este zugrăvită ca un soi de demon venit dintr-o altă lume. Desigur, în centrul filmului se află figura „revoluţionarului de profesie”, Vladimir Ilici Lenin, prezentat ca un conducător genial, blînd şi ca un bonom neprihănit.
(Secvenţele despre atentat pot fi urmărite de la minutul 60 în sus în filmul de o oră şi 45 de minute)
Nu putea, bineînţeles, să nu lipsească din acest film tipic pentru astfel de producţii cinematografice, în care se celebrează cultul personalităţii, nici succesorul lui Lenin, I. V. Stalin, care se considera „un Lenin al timpurilor noastre”. Autenticitatea faptelor este estompată, iar realizatorul filmului nici măcar nu aminteşte că un glonte rămas în gîtul lui Lenin a fost extras abia în aprilie 1922.
Tînăra care a săvîrşit atentatul s-a numit Fani Kaplan (de fapt, Fania Efimovna Kaplan, rus. Фанни Ефимовна Каплан; inițial: Фейга Хаимовна Ройдман / Feiga Haimovna Roitman – după autoarea unei biografii al lui Lenin, Hélène Carrère d’Encausse, Rotman).
Kaplan (1890-1918) s-a născut într-o familia numeroasă a unor intelectuali evrei din provincia Volînia. (...) Ea a declarat în timpul anchetei că îl consideră pe Lenin un trădător care va distruge ideea de socialism...
Kaplan (1890-1918) s-a născut într-o familia numeroasă a unor intelectuali evrei din provincia Volînia. A activat în cadrul mişcării anarhiste, iar în 1906 a fost implicată într-un atentat. Fiind rănită, a fost prinsă şi condamnată pe viaţă. În urma unor contacte cu social-revoluţionarii deţinuţi se apropie de mişcarea lor politică. A fost pusă-n libertate după revoluţia din februarie 1917, cînd a ajuns la putere un guvern condus de Kerenski (iniţial menşevic, apoi membru al Partidului Social-revoluţionarilor). Partidul bolşevic al lui Lenin a acaparat puterea abia în urma revoluţiei din octombrie (noiembrie) 1917.
În primii ani după victoria bolşevicilor, Partidul Social-Revoluţionar mai putea activa legal, alături de alte grupări de stînga. Odată cu consolidarea puterii sovietelor s-au accentuat şi tensiunile cu celelalte partide existente. Social-revoluţionarii considerau măsurile impuse de guvernul lui Lenin drept contraproductive şi opuse propriilor lor vederi ideologice. În acest context, Kaplan se decide să pună la cale un atentat, crezînd că prin înlăturarea lui Lenin lucrurile vor lua o altă întorsătură.
Atentatul de la Moscova din data de 30 august 1918 a eşuat, iar Kaplan a fost arestată. Ea şi-a asumat acţiunea şi a declarat în timpul anchetei că îl consideră pe Lenin un trădător care va distruge ideea de socialism. A fost condamnată la moarte. La execuție, care a avut loc la data de 3 (sau 4) septembrie 1918, într-un garaj, a fost invitat să asiste şi poetul proletcultist Demian Bednîi (1883-1945). Execuţia trebuia să-i ofere material de inspiraţie poetică.
Atentatul asupra lui Lenin a fost folosit de către regimul lui Lenin şi ca justificare pentru declanşarea a ceea ce a intrat în istorie sub denumirea de „teroare roşie”...
În romanul său „Maestrul şi Margareta”, celebrul scriitor rus, Mihail Bulgakov, susţin mulţi critici, l-ar fi folosit pe Bednîi ca prototip pentru personajul, Ivan Nicolaevici Ponirev. Acesta este descris de Bulgakov ca un poet tînăr, impulsiv, energic şi suspicios care publică într-o revistă, folosind pseudonimul Bezdomnîi (Pribeagul).
Atentatul asupra lui Lenin a fost folosit de către regimul lui Lenin şi ca justificare pentru declanşarea a ceea ce a intrat în istorie sub denumirea de „teroare roşie”.
În jurul atentatului s-au născut o serie de legende şi speculaţii contrafactuale, bazate, deseori, pe aversiuni doctrinare sau distorsiuni istorice subiective.