„Nu ştiţi că aceste cifre afurisite sînt fiinţe umane?” Această propoziţie a rostit-o Golda Meir. În 1938, viitoarea şefă de guvern a tînărului stat israelian a fost şocată de discuţiile interminabile ale delegaţilor din 32 de state întrunite la Evian, în Franţa, pentru a găsi o soluţie în vederea rezolvării migraţiei evreieşti din Austria şi Germania. Au trecut 80 de ani de la această conferinţă, iniţiată de preşedintele american Franklin D. Roosevelt. Între 6 şi 15 iulie 1938 s-a vorbit mult despre necesitatea acordării evreilor statutul de refugiaţi, pentru a-i salva de prigoana antisemită declanşată de nazişti.
În afară de fraze frumoase şi declaraţii verbale de solidaritate, statele democratice participante s-au făcut că plouă. S-au eschivat de la îndeplinirea obligaţiei morale de a primi în ţările lor migranţi evrei, invocînd argumente străvezii în loc să dea dovadă de solidaritate concretă. Au refuzat cu cinism, să-şi deschidă porţile şi să permită prigoniţilor intrarea în „cetăţile” lor. Fostul director al Centrului pentru Studiul Antisemitismului din Berlin, istoricul Wolfgnag Benz, a explicat într-un interviu radio că era vorba despre 170.000 de evrei austrieci şi 300.000 de evrei germani care încercau să scape de teroarea regimului nazist. Reprezentantul canadian era de părere că „problema evreiească” este doar problema guvernului german. Cel francez a declarat că ţara sa a preluat deja suficient de mulţi migranţi. Nici americanii şi nici britanicii n-au vrut să primească migranţi evrei, aşa că această conferinţă nu a venit în ajutorul nici măcar unui om în căutare de azil. Există o singură excepţie macabră, precum nota zilele trecute un comentator. Dicatatorul Republicii Dominicane şi admirator al lui Hitler, Rafael Trujillo, a oferit dreptul de şedere unui număr de 20.000 de evrei. Aceştia urmau să ocupe locurile celor 20.000 de haitieni ucişi de către regimul său despotic. Primirea era legată şi de achitarea unor sume însemnate de valută. În ultimă instanţă, a permis intrarea a doar 800 de persoane în această republică bananieră.
România şi Polonia, cunoscute pentru politica lor antisemită, n-au participat direct la conferinţă. Aceste ţări au fost prezente, avînd însă doar statut de observatori.
Într-un interviu radio, istoricul Winfried Meyer de la Centrul pentru Studierea Antisemitismului, făcînd o paralelă cu discuţiile actuale legate de problema migranţilor, a atras atenţia asupra echivalenţelor în argumentarea de atunci şi cea de astăzi, vorbind despre o „asemănare tristă”.
Şi filozoful Matthias Hoesch de la Universitatea din Münster care se ocupă de etica migraţiei, a subliniat aceste concordanţe cu situaţia de acum cînd anumite state refuză să primească migranţi.
Într-un amplu eseu, publicat de Klaus Leggewie în hebdomadrul „Die Zeit”, acesta atrage atenţia şi asupra atitudinii paradoxale a unor demnitari ca Viktor Orbán din Ungaria. Acesta instigă în ţara sa antisemitismul, iar pe de altă parte, se dă drept mare prieten al Israelului şi un bastion contra islamului.
Nebunia rasistă, conchide Leggewie, nu a dispărut din lumea de astăzi. Mişcările identitare visează astăzi „epurări” etnice şi se consideră salvatori ai civilizaţiei iudeo-creştine. „Conştiinţa politică se opreşte din ce în ce mai mult la propriile frontiere.”