Your browser doesn’t support HTML5
Eu și câinele meu, Securitatea (2) - amintiri în serial de N.C. Munteanu
Europa Liberă în direct
15 februarie 2007
Moderatori: Oana Serafim și Victor Eskenasy-Medeșan.
Eu și câinele meu, Securitatea (2)
Prin vara anilor 1950-51, m-am jucat cu un copil din Adjud, care venea vara în vacanță la bunicii lui chiar în satul meu natal, Pufești. Îl chema Tănase Costică. Noi îi ziceam Costel. Mama lui era vară cu mama mea. Costel îmi era deci văr de-al doilea. Era un copil gras, blond, timid și puțin sașiu. Bunica nu ne lăsa să ne jucăm cu el. Era ceacâr și ceacârii, se știe, deoache. Superstiții bătrânești! Însă bunica avea dreptate: Costel m-a deocheat. Și acesta a fost începutul relațiilor mele deocheate cu Securitatea.
Când am ajuns la liceul din Adjud, Costel nu mai era acolo. Era deci cu patru ani mai mare ca mine. Pe la terminarea liceului, mama mi-a povestit ce bine ajunsese Costel. Aflase de la mama lui. Terminase facultatea și primise post în București. Unde? La Securitate, mamă. N-am zis nimic, știam deja ce este Securitatea și ce făcea ea.
Pe Costel însă aveam să-l revăd abia în 1969, când, proaspăt angajat la Televiziune, l-am zărit în bufet și l-am recunoscut din prima. Tot gras, tot blond, tot sașiu, dar cu o călcătură mult mai apăsată. Am întrebat un coleg cine-i omul: „Securistul televiziunii”, mi-a șoptit el la ureche. Apoi, mai bine de un an, nu l-am mai văzut, nu m-a căutat și nici eu nu l-am căutat. Nu voiam să fiu văzut împreună cu el necum să se știe c-am mai fi și ceva rude.
În vara lui 1970, Costel mi-a intrat în casă și în viață. În calitate de securist de astă dată. Și la cererea lui.
În 1970, am ieșit pentru prima oară din țară pentru a participa într-o delegație de două persoane la Festivalul Internațional de Televiziune de la Praga. Îi admiram pe cehi din 1968. Praga cea de aur era un oraș frumos. Am vizitat locurile istorice de care auzisem la radio, dar și altele, am aprins o flacără discretă și simbolică în locul unde-și dăduse foc Jan Palach.
La întoarcerea în țară, a doua zi am primit un telefon de la cineva care s-a recomandat oficial ofițerul de securitate Costică Tănase. „Știți cine sunt.” „Știu.” „Știți și cu ce mă ocup.” „Da.” „Vreau să te văd.”
Din acel moment, ne-am tutuit și ne-am vorbit pe nume. Eram veri, nu? „La sfârșitul săptămânii”, zic eu. „Nu. Azi, e ceva urgent.” „Unde?” „În oraș, la o bere, la mine sau la tine.” La o bere, n-am vrut. Mă vedea cineva din Televiziune cu Costel și ăla eram! Mă umpleam de râie. Am ales să joc pe teren propriu și a fost o greșeală.
A venit pe seară pe strada dr Felix 55, unde-aveam o splendidă locuință: o cameră de 12 metri pătrați, cu marchiză și chiuvetă. Veceu, în curte. Am băut ceva și el m-a întrebat cum a fost la Praga. Epic cum sunt, am început să-i zic. Făcusem și niște isprăvi pe-acolo, de care eram mândru: ca reprezentant al unei țări independente față de Moscova, admirat de reprezentanții televiziunilor din lagăr, m-am opus premierii unui film sovietic. Nu din independență, însă filmul era chiar prost.
Costel a ascultat ce-a ascultat, însă, vizibil plictisit, m-a întrerupt. Avea ceva important să-mi zică: la o zi de la plecarea la Praga, „organele” primiseră o sesizare: erau informate că intenționam s-o șterg de la Praga în Vest. Avusesem și ceva baftă: dacă primeau sesizarea cu o zi mai devreme, nu mai plecam.
Am protestat energic. Nu era adevărat. Cum să fug? Dovada, m-am întors în patria mea dragă și iată, stăteam de vorbă cu el în camera mea dragă. M-a liniștit: sesizări ca acestea se primesc cu duiumul. Invidia e mare. Însă ei, la Securitate, nu le dau nicio atenție. Dar „organul” trebuie să verifice, că de aia e „organ”. Așa e regulamentul. M-a asigurat încă o dată că nu trebuie să-mi fac griji, dar că o să mai stăm de vorba.
Și a dat să plece. Avea ceva de lucru la birou. La șapte seara?? L-am întrebat: venise la mine în interes de serviciu? Da, mi-a spus. Și a plecat.
El a plecat și eu am căzut lat. Era adevărat. Încercasem s-o șterg de la Praga în Vest și mă turnase cineva. Știam și cine. Și mai știam că vărul Costel securistul e pus pe fapte mari. Bănuiam și ce-o să-mi ceară. Aruncase sămânța și nada șantajului și-am știut că va trebui să-l mai văd.
Cum am vrut să fug, cine mă turnase, în episodul de săptămâna viitoare. Până atunci, s-auzim numai de bine.