Igor Dodon așteaptă o săptămână cu „evenimente istorice”

Președintele Igor Dodon.

Președintele în exercițiu Igor Dodon susține că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu, depusă de deputații PAS și cei din Platforma DA și susținută de PDM, nu va trece săptămâna viitoare în Parlament, unde s-ar putea să nu fie nici cvorumul necesar.

În videochat-ul săptămânal, de pe Facebook, președintele a mai spus „ Săptămâna viitoare va fi una foarte și foarte interesantă. Inaugurarea președintelui este un eveniment istoric, dar vor fi și alte evenimente nu mai puțin istorice” .În acest context, nu este clar de ce președintele a ținut să reamintească faptul că de pe 24-25 decembrie, „ toată responsabilitatea pentru situația din țară este a noului președinte ”.

Inaugurarea președintei alese Maia Sandu are loc miercuri, 23 decembrie.