Igor Dodon spune că unele restricții impuse din cauza epidemiei ar putea fi ridicate după 27 aprilie

La Chișinău

Unele restricții impuse din cauza epidemiei ar putea fi ridicate după 27 aprilie, a spus vineri președintele Igor Dodon, înainte ca planul să fie discutat de Comisia pentru Situații Excepționale. Printre altele se va permite ieșirea în aer liber, cu asigurarea distanței sociale și în grupuri de cel mult trei persoane. Rămân închise terenurile sportive și locurile de joacă pentru copii. Unitățile comerciale nealimentare de toate tipurile ar urma și ele să se deschidă la 27 aprilie, cu excepția piețelor și centrelor comerciale. Majoritatea angajaților publici vor rămâne acasă și după 27 aprilie, cel puțin până la 4 mai, cu excepția celor din anumite instituții de stat care prestează servicii publice.