Iosif Moldovanu: „Formarea profesorilor și a celor care lucrează în învățământ este un subiect neglijat”

Executivul de la Chișinău a dat curs recent unei solicitări mai vechi a sindicatelor din educație, și anume alocarea unei compensații anuale de 2000 de lei pentru profesori și educatori începând cu anul 2019. Banii ar urma să fie folosiți pentru achiziții de material didactic, inclusiv pentru pregătirea profesională a cadrelor didactice. Cei mai mulți dintre pedagogi, deși salută inițiativa, cred că problemele din sistem ar putea fi rezolvate doar printr-o mărire salarială consistentă. Cum este văzută însă investiția în creșterea personală și posibilitatea unei schimbări în educație din interior, la acestea și alte întrebări am căutat răspuns de la Iosif Moldovanu, consultant în cadrul Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, instituție care oferă instruire cadrelor didactice.

​Iosif Moldovanu: „Sunt opinii diferite în mediul profesorilor, cadrelor didactice. Unii sunt bucuroși sau sunt cumva entuziasmați, inclusiv de această idee de a le oferi sprijin pentru a-și procura o carte sau ceva suport didactic pentru ore, alții privesc sceptic la această idee și spun că mult mai bine ar fi dacă ar fi salariile mult mai mari. La fel și cu formarea profesională – unii sunt bucuroși atunci când mergem la ei cu activități de formare și sunt implicați; unii deschis spun lucrul acesta că „nu am nevoie, eu am nevoie de altceva”.”

Interviu cu Iosif Moldovanu

Europa Liberă: Profesorii contează că o remunerare inclusiv îi va motiva să crească profesional în ochii elevilor, să depună eforturi, să învețe chiar ei?

Iosif Moldovanu: „Eu cred că da, dacă ești un bun profesionist și dacă te preocupă nivelul tău de formare profesională, indiferent de salariu – clar că este un lucru foarte important ce salariu ai, dar, cum spun și unii dintre ei, să le mărească la unii și de zece ori salariul, că oricum prestația va lăsa de dorit, la fel și relația cu elevul, sau modul în care își exercită responsabilitățile. Unii își doresc să venim, dar, din păcate, nu ajungem la ei cu formări; alții – vii acolo, ești acolo – și ei ies din sală și pleacă...”

Europa Liberă: Sunt sceptici, există o ezitare sau cum se explică această atitudine?

Iosif Moldovanu: „Da, eu cred că există. În general, formarea profesorilor și a celor care lucrează în învățământ este un subiect neglijat, pentru că, dacă ar fi fost pus accentul acesta pe formare și pe profilul unui potențial profesor încă de la admitere, probabil n-am fi ajuns în situația asta în care avem, din păcate, în sistem mulți specialiști care nu ar trebui să fie acolo și dacă ar fi fost acest filtru pus de selectare a viitorilor profesori, așa cum se face, de exemplu, în țările scandinave, atunci potențialii candidați ar fi înțeles cât de importantă e pregătirea unui viitor specialist în lucrul cu copiii. Cred că aici e veriga slabă.”

​Europa Liberă: În opinia Dvs., o remunerare mai mare, pe care o așteaptă profesorii, ar rezolva problema?

Iosif Moldovanu: „Nu ar rezolva problema, în sensul cine ar veni din urmă. Ceea ce există la momentul de față în sistem nu are cum să rezolve problema, pentru că sunt profesori despre care directorul spune că „da, el nu corespunde, el nu a trecut probele la evaluare sau la atestare, dar eu nu am cum să-l eliberez din funcție, pentru că nu există pârghii legale”. Ceea ce mi se pare grav.”

Europa Liberă: Managerii spun, totodată, că se confruntă cu lipsa de profesori și uneori sunt nevoiți să acopere aceste găuri cu dascăli pensionați, de exemplu, care, așa cum spun elevii, sunt mai rigizi, nu sunt atât de ușor de a fi provocați la discuție.

Iosif Moldovanu: „Da, avem cazuri diferite și aici. Unii spun asta și aduc sau invită profesori pensionari și elevii au de asemenea opinii împărțite. Unii menționează că, în unele cazuri, acești profesori sunt mult mai predispuși discuțiilor cu copiii și țin disciplina la clasă, pe când cei care sunt cu mai puțină experiență n-au această abilitate. Bineînțeles, nu vorbim aici despre profesorii care sunt bolnavi, avem și asemenea cazuri, care sunt într-o stare de sănătate precară și ei sunt nevoiți să-i aducă la școală, pentru că altfel nu au cum să deschidă anul

școlar sau au atâtea probleme cu orarul. Totuși, până la urmă, depinde de pregătirea acestor oameni și iarăși de competențele lor profesionale pe care, dacă odată le-ai achiziționat, nu pot fi așa de ușor șterse; dacă nu ai aceste competențe, atunci, indiferent de vârstă, nu faci față. Avem școli în care avem table interactive, care costă sume enorme de bani și care sunt folosite cu ocazia anumitor seminare sau reuniuni raionale sau republicane, pentru a demonstra că suntem în pas cu moda și avem școli care au o singură tablă, care este utilizată, pe care copiii beneficiază de avantajele tehnologiilor. Și aici este o problemă cu formarea profesorilor, pentru că ei se simt depășiți, de cele mai multe ori elevii sunt cei care sunt înainte cu tehnologia și, din păcate, profesorii nu valorifică și nu valorizează pe deplin competențele elevilor.”

Europa Liberă: În aprecierea Dvs., totuși cât de deschis este mediul educațional să absoarbă noi tendințe, idei? Or, observăm, de exemplu, în unele instituții s-a renunțat la tradiționalele careuri de început de an școlar. Recent, de Ziua Profesorului, unii dascăli au cerut să nu li se mai aducă flori și să recurgă la alte gesturi.

Iosif Moldovanu: „Da, avem și asemenea sclipiri, putem să le spunem inițiative izolate. Ele sunt foarte puține. Și atunci, dacă le analizăm pe fundalul majorității, bineînțeles că tendința este spre aceea de a perpetua aceste tradiții depășite și e clar că, dacă tu ești un profesor într-o școală, încerci să schimbi. Și asemenea profesori sunt în fiecare școală, cel puțin unul sau doi, care au altă abordare, dar ei sunt intimidați. Și atunci, acești profesori de obicei ori abandonează sistemul, ori se conformează până la urmă, pentru că ei nu rezistă la aceste presiuni din partea majorității. Presiunea socială este atât de mare, încât: „a, uitați-vă, în școala ceea ce careu au făcut – au adus fanfara, au adus și televiziunea, au adus și cu taxiul la școală profesori de Ziua Profesorului...” Și ceilalți se uită și spun: „A, da? Păi la anul noi o să-i depășim pe ăștia și o să facem și mai decât ei”. Deci, exemplele acestea sunt atât de puțin promovate și înțelese, încât greu se face schimbarea asta.”

​Europa Liberă: Este o teamă de noi responsabilități sau rutina își face efectul, comoditatea?

Iosif Moldovanu: „Pe de o parte, rutina, comoditatea, să nu ieșim din pătrat, să fim în rând cu toată lumea; pe de altă parte, este și frica de a ne asuma responsabilități, și frica de a delega responsabilități pentru elevi, pentru părinți și alți membri ai comunității; frica de a pierde puterea, controlul asupra sistemului.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, dle Moldovanu, foarte des aud cadre didactice, manageri școlari, care vorbesc despre nevoia unei schimbări radicale în educație, pe care însă nu o definesc foarte clar – încep de la salarizare, găsirea unei soluții pentru lipsa de profesori. Adică se așteaptă ca cineva să intervină în acest mediu?

Iosif Moldovanu: „Exact, exact! Din păcate, asta este abordarea – totul în exterior, dar nu schimbarea care trebuie să fie din interior, să ne schimbăm, în primul rând, abordarea față de copil, ca subiect pentru care vine omul acesta la școală. Încă nu percepe că el vine la școală pentru copil, dar vine la școală, pentru că așa-i locul de muncă, dar nu vine la școală ca să observe un copil, evoluția lui, să comunice cu el cu respect și de aici le pornim pe toate. Pentru că, dacă nu înțeleg lucrul acesta că școala este a copiilor, nu este a adulților sau nu este pentru inspectori sau pentru minister, lucrurile nu se schimbă.”

Europa Liberă: Mai există percepția în rândul experților că educația nu a fost niciodată o prioritate pentru guvernările de până acum, nici pentru aceasta și că, de fapt, ar trebui să fie astfel ca schimbările să înceapă de la cap cumva?

Iosif Moldovanu: „Realitatea este acolo, pe loc, nu este la guvernare; este în școala fiecărui copil și dacă colectivul pedagogic își propune să observe și să contribuie la faptul ca fiecare copil să facă un progres, asta este prioritatea pentru copil. El trebuie să simtă că el vine la școală și el este văzut de rând cu toți copiii, fără niciun fel de preferințe. Avem atâtea documente de politici naționale, care spun clar: copilul este în centrul atenției, dar practica demonstrează altceva – că, de fapt, îs unii copii considerați cei mai buni, unii copii sunt considerați cei mai capabili și sunt promovați de la clasa întâia până la a XII-a. Păi intrăm într-o școală și acolo scrie: „Mândria școlii”. Zic: „Câți copii aveți în „Mândria școlii”?” – „15”. „Ceilalți, 700, cine sunt”? – „Nu știm”. Păi cum putem să etichetăm?... De la asta se pornește. Dacă tu pui la intrarea în școală un panou în care spui: „Ne mândrim cu ei” – și acolo sunt 20 de copii dintr-o mie –, dar ceilalți cine sunt? Îți dă un semn foarte clar. Panourile acestea sunt din epoca depășită, trecută. Și nu putem să ne mândrim cu unii doar, dacă venim și toți contribuim la această școală și părinții cotizează impozite pentru această școală. Și părinții nu abordează problema asta.”

Europa Liberă: Și ei, de fapt, sunt o verigă importantă a sistemului educațional, care ar trebui în diferite situații să ia atitudine?

Iosif Moldovanu: „Pe hârtie ei sunt, dar pentru că școala nu creează mecanisme prin care ei să fie consultați, pentru că părinții nu sunt pregătiți astfel, încât să poată să facă pledoarie pentru drepturile lor, ei să poată să-și ceară de la administrație, căci ei, de fapt, sunt membri ai Consiliului de administrație, dar ei au un cuvânt, să spunem așa, prea puțin spus acolo, ca să influențeze procesele decizionale.”

Europa Liberă: În același timp, sunt exemple în care tineri, profesori își exprimă public nemulțumirea, scriu mesaje adresate autorităților din educație. Dvs. personal aveți speranța că lucrurile pot lua o altă întorsătură, din moment ce măcar singulare sunt acum, dar există aceste voci care sesizează anumite probleme?

Iosif Moldovanu: „Am speranța că, dacă în fiecare școală colectivul pedagogic de acolo, unul pe altul se vor trage de mână și vor zice: „Doamnă, de ce strigați în halul acesta la copil, că eu aud din sala vecină? Doamnă sau domnule, de ce tratați copilul în felul acesta?”, acolo trebuie să se producă schimbarea, pentru că, dacă ei se prefac că nu văd și nu aud ce se întâmplă în sala de alături și așteptăm schimbarea de undeva, de sus, cred că este departe de înțelegerea ce înseamnă o schimbare.”