Se împlinesc pe 5 iunie 70 de ani de când secretarul de stat al SUA, generalul George Marshall, a rostit la Universitatea Harvard, cu ocazia primirii titlului de doctor honoris causa, celebrul discurs în care anunța decizia Americii de a pune în aplicare un plan destinat ajutorării Europei, pentru refacerea ei economică. Ideea plutea, cum se spune, în aer, dar guvernul american a hotărât că atunci era momentul ca ea să se materializeze. Un acord în acest sens a fost semnat ulterior de către 16 state.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
În urma ravagiilor produse de război, majoritatea țărilor europene se găseau într-o situație cu totul precară. Mecanismul de ajutorare și de stimulare a economiilor europene a dat curând roade. Între 1947 și 1951 Statele Unite au consacrat planului Marshall mai mult de 13 miliarde de dolari, dintre care 11 miliarde sub formă de donații; pe ansamblu e vorba de echivalentul a 220 de miliarde de dolari de astăzi. Producția industrială a Europei occidentale a crescut spectaculos, la fel producția agricolă, iar bunurile de consum încep să facă parte din cotidian. Cei mai mari beneficiari ai planului Marshall au fost, în ordine, Marea Britanie, Franța, Italia, Germania Federală, urmate de Olanda. Grecia, Austria (ultimelor două acordându-li-se împrumuturi nerambursabile).
Trebuie precizat că, inițial, planul Marshall se adresa tuturor țărilor europene. Kremlinul s-a temut însă că va pierde teren pe continentul european în fața americanilor și și-a obligat sateliții din blocul comunist să refuze oferta. Pentru aceste țări respingerea planului Marshall a însemnat ratarea unei șanse istorice. În 1949, Moscova a decis, în replică, înființarea CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), organizație care consfințea de fapt statutul de vasali al țărilor Europei răsăritene.
Nu e de mirare că planul Marshall a fost o țintă majoră a propagandei comuniste, atât în est cât și în vest. S-a spus că americanii nu făceau decât să-și urmărească interesele, că „Unchiul Sam” voia doar să obțină profit, că scopul principal era de fapt refacerea Germaniei etc. Să nu uităm că, în acea perioadă, partidele comuniste din țările Europei occidentale erau foarte puternice și făceau din anti-americanism o armă ideologică favorită.
Un cineast, Luis Berlanga, a produs în Spania franchistă un film intitulat Bine ați venit, dle Marshall !, care prezenta un tablou caricatural al programului american; filmul a rulat și în România acelor ani. În realitate, efectele planului Marshall au fost în cel mai înalt grad benefice, el contribuind în mod decisiv la refacerea economiilor occidentale și punând totodată bazele viitoarei construcții europene.