Tema principală care a dominat anul cultural german a fost reforma iniţiată în urmă cu 500 de ani de către Martin Luther (1483-1546), întemeietorul protestantismului din Germania. Pe lîngă sute de cărţi, studii, filme artistice şi documentare dedicate lui Luther şi importanţei celor 95 de teze critice, afişate pe uşa bisericii din Wittenberg, pe data de 31 octombrie 1517, trebuie remarcate şi cîteva încercări de reconsiderare critică a reformatorului.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: William Totok (Berlin)
Cartea scriitorului berlinez, Friedrich Christan Delius, intitulată: „De ce a diluat Luther reforma. O polemică” a spart contextul festivist. Într-un dialog fictiv, Delius îl demontează pe Luther, prezentîndu-l şi ca un falsificator al unui verset din Biblie pe care a tradus-o în germană, punînd astfel bazele limbii literare moderne. Protestanţii l-au transformat pe Luther în ultimii 500 de ani într-o figură aproape sacrosanctă, care, pe alocuri, aminteşte de dogma infaibilităţii acordate Papei de către catolici.
Expoziţia Fundaţiei „Topografia terorii”, din Berlin, a tematizat un alt aspect al protestantismului german şi anume relaţia acestuia cu naţional-socialismul (1933-1945). Totodată, expoziţia a amintit şi de deraierile anti-semite ale lui Luther, preluate apoi de partizanii arianismului ideologic, transformat în timpul celui de-al III-lea Reich în doctrina statului.
Statuia lui Luther la Berlin
Un mare scandal a provocat în cursul verii apariţia cărţii lui Rolf Peter Sieferle, „Finis Germania”. În această carte se pot citi afirmaţii prin care autorul încearcă să relativizeze evenimentele din perioada nazistă, sugerînd că germanii sînt culpabilizaţi colectiv într-un mod care atinge o „dimensiune metafizică”. „Finis Germania” este o viziune sumbră despre declinul iminent al lumii occidentale, completînd lista scrierilor ultraconservatoare şi apocaliptice pe care o deschisese la începutul secolului XX autorul-filozof anti-democratic, Oswald Spengler cu „Declinul occidentului”.
2017 a fost şi anul în care s-au aniversat 100 de ani de la înfiinţarea studiourilor cinematografice UFA sau 100 de ani de la naşterea marelui scriitor german şi laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1972), Heinrich Böll (1917-1985). Tot anul acesta s-au sărbătorit 150 de ani de la naşterea lui Julius Meier-Graefe (n. 10.6. 1867 la Reşiţa, România – m. 5. 6. 1935 la Vevey, Elveţia), cunoscut în Germania drept un „propagandist al impresionismului”. Casa Literaturii din Berlin i-a dedicat teoreticianului Graefe, născut în România, la Reşiţa, o expoziţie omagială.
Cercurile naţionaliste şi tradiţionaliste îi reproşau lui Meier-Graefe că prin scrierile sale ar fi deschis porţile modernismului decadent, apostrofîndu-l drept „jidovit” şi „franţuzit”. După venirea la putere a naziştilor, Meier-Graefe a plecat din Germania. În 1935, cînd a murit Meier-Greafe, oficiosul nazist „Völkischer Beobachter“ l-a atacat vehement, afirmînd că prin elogiile aduse pictorului spaniol El Greco (1541-1614), ar fi facilitat răspîndirea spiritului oriental în Europa – considerat, în concepţia naţional-socialiştilor, ostil rasei ariene, nordice şi germane.