Justiţia din Pakistan a anulat decizia de condamnare la moarte a fostului președinte Pervez Musharraf

Fostul președinte al Pakistanului, Pervez Musharraf

Justiţia din Pakistan a anulat luni, 13 ianuarie, condamnarea la moarte în contumacie a fostului președinte Pervez Musharraf, argumentând că tribunalul special care l-a declarat vinovat de trădare a fost neconstituţional.

„Depunerea reclamaţiei, constituirea tribunalului, selectarea echipei de acuzare sunt ilegale, întreaga judecată a fost anulată”, a declarat pentru France Presse procurorul Ishtiaq Khan, care a reprezentat guvernul pakistanez în faţa Înaltei Curţi din Lahore (estul Pakistanului).

Pervez Musharraf, aflat la putere între 1999 şi 2008, a fost condamnat în decembrie anul trecut de un tribunal special pentru înaltă trădare şi subminarea Constituţiei ţării, într-un proces deschis cu şapte ani. Musharraf era judecat pentru înaltă trădare pentru impunerea stării de urgenţă în 2007, când a suspendat Constituţia şi i-a încarcerat pe judecătorii Curţii Supreme care nu au acceptat decizia.

Fostul şef de stat trăieşte în exil în Dubai. A venit la putere printr-o lovitură de stat militară împotriva premierului Nawaz Sharif și ulterior s-a alăturat războiului împotriva terorismului, condus de Statele Unite în Afganistanul vecin.