Marea Britanie și UE ar putea totuși încheia un acord post-Brexit

Londra, sediul guvernului unde se negociază cu UE, ultimele detalii ale unui posibil acord comercial post-Brexit, 23 decembrie 2020.

Marea Britanie și Uniunea Europeană sunt pe punctul să convină totuși, în ultimul moment, asupra unui acord post-Brexit, care să reglementeze relațiile comerciale după ieșirea oficială a Marii Britanii din UE pe 1 ianuarie 2021.

Negocierile au continuat toată noaptea de miercuri, după ce UE a făcut, se pare, concesii la capitolul drepturi de pescuit în apele teritoriale britanice iar Londra, la cel (mult mai important) legat de condițiile de concurență.

Pentru guvernul britanic este crucial ca acordul să fie încheiat suficient de repede ca Parlamentul să-l poată aproba înainte de 31 decembrie – Uniunea Europeană nu este sub aceeași presiune a timpului, Parlamentul European poate aproba acordul și bine după Anul Nou.

Dacă negocierile eșuează totuși, de la 1 ianuarie, relațiile comerciale dintre Marea Britanie și UE sunt reglementate numai de regulile Organizației Mondiale a Comerțului, ceea ce implică impunerea de noi taxe comerciale, controale vamale și o nouă birocrație.