Ministrul american al apărării se distanțează de președintele Trump

Membri Gărzii Naționale îngenunchează, în semn de respect pentru protestele antirasiale, Hollywood, California, 2 iunie 2020.

Ministrul american al apărării a declarat că nu sprijină ideea implicării armatei în eforturile de a controla violențele care deseori însoțesc protestele antirasiale din ultimele zile. Vorbind la Pentagon, Mark Esper a subliniat că pentru astfel de operații este gândită Garda Națională, „cea mai bine echipată și antrenată” pentru misiuni de menținere a ordinii în țară. „Nu trebuie să se recurgă la sprijinul militarilor activi, în termen decât ca o ultimă soluție, dacă situația este extrem de gravă și necesită o intervenție urgentă. Nu suntem într-o astfel de situație” a mai declarat miercuri ministrul apărării.

### Vezi și... ### Proteste în SUA: încă trei polițiști puși sub acuzare în cazul Floyd

În conferința de presă de luni de la Casa Albă, prima referitoare direct la valul de proteste antirasiale, președintele Donald Trump a declarat că dacă guvernatorii și autoritățile locale „nu-i pot proteja pe cetățenii și proprietățile acestora”, ar putea apela la armată. Constituțional, această cale de acțiune este oricum controversată, necesitând între altele recurgerea la o lege din 1807 privind starea de „insurecție”.

Polițiști și manifestanți îngenunchează împreună în semn de protest față de uciderea lui George Floyd, Sunrise, Florida, 2 iunie 2020.

Totodată Trump a declarat că vrea să fie președintele care apără „legea și ordinea” în țară. Despre protestatari a spus că sunt „o adunătură de anarhiști și hoți”, susținând totodată că violențele ar fi provocate de „extrema stângă”, în special de mișcarea „Antifa” pe care ar putea-o pune pe lista organizațiilor teroriste. O altă amenințare problematică din punct de vedere constituțional.

### Vezi și... ### Protestele și reacția administrației Trump comentate în presa americană

Declarații criticate de atunci vehement nu numai de opoziția democrată dar și de membri ai partidului republican, al președintelui Trump. James Mattis, fost ministru al apărării în administrația Trump, l-a acuzat miercuri pe președinte că „adâncește și mai mult fracturile sociale”. „Donald Trump este primul președinte din viața mea care nu încearcă să-i unească pe american, care nici măcar nu pretinde că ar încerca acest lucru” a scris Mattis într-un comentariu pentru publicația online The Atlantic.

Președintele Donald Trump îi salută pe polițiștii care tocmai îndepărtaseră cu forța demonstranții pașnici din apropierea Casei Albe, 1 iunie 2020

Tot miercuri, în discuția publică a intervenit și fostul președinte Barack Obama – primul președinte afroamerican din istoria Statelor Unite – care a declarat că evenimentele „tragice” din ultime zile sunt și o șansă de a-i trezi pe american la „realitate unui rasism persistent” în toată țara.

Ofițeri de poliție și manifestanți își dau mâna , Hollywood, California, 2 iunie 2020.

A îndemnat autoritățile locale să revadă modul în care folosesc forțele de ordine în comunitățile lor, pentru că acum există șansa unei schimbări care să ajute America să se „ridice la nivelul celor mai înalte așteptări”.