Ministrul austriac de externe: Nehammer se întâlnește cu Putin ca să-i spună adevărul

Imagine de arhivă.

Cancelarul Austriei Karl Nehammer se întâlnește la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin ca să „îi spună adevărul despre războiul din Ucraina”, a declarat luni, la Luxembourg, ministrul de externe austriac Alexander Schallenberg, citat de agenția Reuters.

„Contează să fii faţă în faţă şi să îi spui care este realitatea, anume că moral, a pierdut deja acest război” mai spus Schallenberg.

La Moscova însă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov declara că pe lângă situația din Ucraina, se va discuta și despre gazele naturale „pentru că sunt un subiect de mare interes pentru Austria” – aluzie la faptul că este una din țările UE cele mai dependente de energia rusească.

Nehammer este primul lider din UE cu care se întâlnește Putin, față în față, de de la începutul invaziei rusești în Ucraina, pe 24 februarie.

Suntem neutri din punct de vedere militar, dar (avem) o poziție clară cu privire la războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei”, a explicat Nehammer poziția Austriei într-o postare pe Twitter, în care a mai cerut oprirea violențelor, coridoare umanitare și elucidarea crimelor de război.

Nehammer s-a întâlnit sâmbătă la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care i-a spus că Ucraina este, în continuare, gata de convorbiri cu Rusia, dar este și pregătită să lupte mai departe.

În obișnuitul său mesaj zilnic, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a avertizat compatrioții în seara zilei de 10 aprilie că urmează o săptămână foarte importantă și tensionată.

„Trupele ruse vor trece la operațiuni și mai mari în estul țării noastre. S-ar putea să folosească și mai multe rachete împotriva noastră, mai multe lovituri aeriene. Dar ne pregătim pentru acțiunile lor și vom răspunde”, a spus Zelenski.