Noul șef CNA, Iulian Rusu: „Ne așteaptă bătălii mari”

Iulian Rusu, în biroul Europei Libere

Noul director al Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, le-a transmis astăzi ofițerilor din subordine că urmează de-acum încolo să se concentreze pe marii corupții și să elimine cazurile de lipsă de integritate din interiorul instituției. „Sunt sigur că CNA are potențial, iar acest potențial trebuie dezvoltat. Ne așteaptă bătălii mari, iar profesionalismul și integritatea trebuie puse în capul mesei”, a spus Iulian Rusu.

El a fost prezentat colectivului de către președintele parlamentului Igor Grosu și ministrul justiției Sergiu Litvinenco.

Noul director CNA, Iulian Rusu (dreapta), ministrul justiției Sergiu Litvinenco (stânga) și speakerul parlamentului Igor Grosu.

Iulian Rusu a fost votat de parlament joi, 3 februarie, pentru un mandat de cinci ani, decizia fiind criticată de opoziție din cauza că a ocolit concursurile publice.

Ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, a spus că urmează o analiză profundă a formulei de restructurare și reformare a CNA care „va porni de la eficientizarea luptei cu corupția”.

Ofițeri CNA la prezentarea noului director. 7 februarie 2022