Popularitatea președintelui brazilian Jair Bolsonaro scade din cauza gestionării crizei coronaviruslui

Președintele Braziliei Jair Bolsonaro în timpul unei conferințe de presă despre coronavirus la palatul Planalto în Brasilia

Popularitatea președintelui populist de dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a scăzut din cauza felului cum gestionează criza de coronavirus în cea mai populată țară sud-americană. Un nou sondaj de opinie arată că peste 43% din respondenți consideră guvernarea lui Bolsonaro „rea” sau „groaznică”, față de 31% în ianuarie. Aproape 70% din respondenți apreciază pozitiv atitudinea unor guvernatori de state din federația braziliană de a nu se supune ordinelor lui Bolsonaro de redeschidere a economiei în timpul epidemiei de coronavirus. În ianuarie, înaintea crizei medicale, Bolsonaro urca în sondaje pe fondul creșterii economice și a promisiunilor guvernării de a combate corupția.