Președinta Maia Sandu a participat la ceremonia plecării în Kosovo a unui nou contingent de pacificatori moldoveni

Moldova -- President Maia Sandu at the departure of a new contingent of Moldovan peacekeepers to Kosovo (KFOR), Chisinau, Jan 11, 2021

Președinta Maia Sandu a participat împreună cu reprezentanții ambasadelor Statelor Unite și Italiei la ceremonia plecării în Kosovo a unui nou contingent de pacificatori moldoveni, al 14-lea, în cadrul KFOR. Potrivit IPN, președinta a mulțumit luni celor două țări occidentale, membre în NATO, pentru „consolidarea capabilităților de instruire a militarilor moldoveni care participă în misiuni și pentru sprijinul logistic de care beneficiază contingentul Armatei Naționale în teatrul de operații din Kosovo”. La aceeași ceremonie, ministrul apărării, Victor Gaiciuc, a amintit că în șapte ani, cam 600 de militari moldoveni au fost parte a operațiunii KFOR. Noul contingent este alcătuit din 40 de militari.